Advertising4U.ro-Comunicate-de-presa-Info-evenimente-Media-NEWSExistă oare o substanţă miraculoasă care, consumată de persoana iubită, să o facă să se îndrăgostească? Despre pretinse poţiuni magice, iubire şi gelozie este vorba în noua premieră a Operei Naţionale Bucureşti, „Elixirul dragostei” (“L’Elisir d’amore”), eveniment care va avea loc duminică, 20 mai (18.30).

Capodoperă a compozitorului Gaetano Donizetti, “L’Elisir d’amore”- o comedie spumoasă – este una dintre cele mai îndrăgite creaţii de operă din lume. Lucrarea este a patruzecea compoziţie lirică a lui Donizetti şi a fost scrisă în doar 14 zile. Ea cuprinde şi una dintre cele mai frumoase arii, la care aspiră toţi tenorii, celebra „Una furtiva lagrima”.

Noua producţie ONB este pusă în scenă de regizorul italian Marco Gandini, care a lucrat pe scene importante din Italia şi din întreaga Europă, colaborând inclusiv cu celebrul regizor Franco Zeffirelli. Despre povestea care stă la baza acestei noi producţii, regizorul italian susţine: “Povestea şi muzica din „Elixirul dragostei” sunt într-un anume fel contemporane, nu conţin elemente care să trimită la o epocă anume. Astfel, înţelegem prin ele tema etern valabilă a unui tânăr îndrăgostit, cu puţină experienţă de viaţă, care crede cu tărie în puterea unui medicament care să-l ajute în dragoste.”

Scenografa Adriana Urmuzescu a transpus “Elixirul Dragostei” în lumea noastră actuală, a unei societăţi de consum: “Ispitiţi, amăgiţi, aşteptând miracole, adânc impresionaţi sau frustraţi, devenim tot mai dependenţi de lumea reclamelor şi a surogatelor culturale. Ce bine ar fi dacă am putea atinge fericirea din lumea strălucitoare a publicităţii şi a foiletoanelor… Ce bine ar fi dacă am putea fi iubiţi prin simpla sorbire a unei cupe cu elixir!”

Conducerea muzicală va fi asigurată de către dirijorul Ciprian Teodoraşcu. Acesta a colaborat, de-a lungul carierei, cu numeroase instituţii de cultură din România şi din lume, printre care Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” din Bucureşti, Opera Naţională Română Timişoara, Societatea Română de Radiodifuziune,  Opera din Sarajevo, Teatro Malibran din Veneţia ş.a.

Despre noua producţie a ONB, dirijorul susţine: “O producţie modernă, interpretată de o echipă de solişti tineri, o partitură muzicală cântată integral (cu cateva salturi nesemnificative), o scenografie care sprijină foarte inteligent acustica sălii, iată câteva dintre ingredientele care fac din “Elixirul Dragostei” un titlu pe care niciun meloman nu trebuie sa-l piardă. Experienţa lucrului cu Marco Gandini, pe care, personal, o consider definitorie pentru cariera fiecăruia dintre muzicienii ONB, îmi certifică faptul că această producţie va fi una de cel mai înalt nivel.”

Din echipa de realizatori a noii montări de la Bucureşti fac parte și: Ştefan Neagrău- asistent de regie, Virginio Levrio- concept de lumini, Stelian Olariu- maestru de cor, Cătălina Florescu, Luiza Soporeanu – serigrafie costume.

Distribuţia noii producţii va reuni artişti deja consacrați și aplaudați pe scena ONB şi în străinătate, dar şi tinere talente aflate înaintea unei cariere promiţătoare:

Adina: Irina Iordăchescu/ Simonida Luţescu/Ioana Mitu/Cristina Marta Sandu/ Mihaela Stanciu, Nemorino: Lucian Corchiş/ Ionuţ Hotea/ Liviu Indricău, Belcore: Daniel Filipescu/ Daniel Pop/ Florin Simionca/ Şerban Vasile, Dulcamara: Mihnea Lamatic/Ştefan Schuller/ Vicenţiu Ţăranu, Gianetta: Cristina Eremia/Valentina Tudose/ Rodica Vică.

Opera “L’Elisir d’amore” a avut premiera mondială în 1832, la Teatro della Canobbiana din Milano. Libretul este semnat de Felice Romani, ca adaptare a unui alt libret, realizat de Eugène Scribe pentru opera “Le philtre” de Daniel – François Auber. În legătură cu “L’Elisir d’amore”, Donizetti îi scria lui Romani: “sunt obligat să scriu o operă în paisprezece zile. Îţi dau o săptămână să faci partea ta.”

În ultimii douăzeci de ani, Opera Naţională Bucureşti a acordat o atenţie specială creaţiei donizettiene şi mai ales operei “L’Elisir d’amore”. Astfel, în stagiunea 1991 – 1992, mai precis la data de 1 decembrie 1991, Opera Naţională Bucureşti prezintă sub bagheta dirijorului Camil Marinescu, „Elixirul dragostei”, în regia lui Ştefan Neagrău, decorurile Vioricăi Petrovici şi costumele Adrianei Urmuzescu.

În stagiunea 1999 – 2000, pe data de 27 octombrie 1999, are loc o nouă montare a operei, în regia lui Cornel Todea şi scenografia Vioricăi Petrovici. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Iurie Florea, iar mişcarea scenică a fost semnată de Răzvan Mazilu şi Păstorel Ionescu.

Anca Baloc

Consilier de presa

Departamentul Promovare

OPERA NATIONALA BUCURESTI

Tel.: 021.311.52.54

Mobil: 0729.931.936

e-mail: ancabaloc@gmail.com

website: www.operanb.ro