Activități pentru toată familia la Plaza România în minivacanța de 1 decembrie

Cu ocazia Centenarului, Plaza România dă startul evenimentelor de iarnă cu un weekend plin de distracție, creativitate și energie în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie, în zona Rotonda, între orele 17:00 și 21:00. Participarea este gratuită.

Cei mici și cei mari sunt așteptați la ateliere de creație cu tematică românească – dream catcher în culorile drapelului, pandantive, măști de sărbatoare și multe altele -, precum și la spectacole muzicale și de teatru. Înscrierea în cadrul atelierelor se va face în ordinea sosirii.

Atmosfera va fi întreținută de fiecare dată de un MC și de câte șase animatori îmbrăcați în personaje de poveste. Aceștia îi vor ajuta pe copii să își exprime abilitățile creative și să își folosească energia în mod constructiv.

Programul complet al activităților este disponibil mai jos, precum și pe site-ul www.plazaromania.ro și pe pagina de Facebook dedicată seriei de evenimente.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 și Plaza România.

 30 noiembrie 2018

17.00 – 21.00 – MC costumat în personaj de poveste

17.00 – 21.00 – Șase animatori costumați în personaje de iarnă (jocuri interactive, facepainting, baloane)

17.00 – 18.00 – Atelier de dream catcher în culorile drapelului

18.00 – 19.00 – Atelier de pandantive norocoase în culorile drapelului

19.00 – 19.45 – Teatru: Fata babei și fata moșneagului

20.00 – 21.00 – Grupul Contrapunct – spectacol muzical – “La mulți ani, România!”

1 decembrie 2018

17.00 – 21.00 – MC costumat în personaj de poveste

17.00 – 21.00 – Șase animatori costumați în personaje de iarnă (jocuri interactive, facepainting, baloane)

17.00 – 18.00 – Atelier drapelul României

18.00 – 19.00 – Atelier creionul românașului

19.00 – 19.50 – Spectacol: Trupa PAM PAM – “Sărbătoare românească pe portativ”

20.00 – 21.00 – Grupul Andante – spectacol muzical – “Ecaterina Teodoroiu”

2 decembrie 2018

17.00 – 21.00 – MC costumat în personaj de poveste

17.00 – 21.00 – Șase animatori costumați în personaje de iarnă (jocuri interactive, facepainting, baloane)

17.00 – 18.00 – Atelier de măști de sărbătoare

18.00 – 19.00 – Atelier de semne de carte

19.00 – 19.45 – Teatru: Mărioara și Vasilache

20.00 – 21.00 – Grupul de copii – Fabrica de folclor, pregătiți de Lavinia Goste – spectacol muzical – “Drumul muzicii… românești”

DESPRE PLAZA ROMÂNIA

Plaza România, centru comercial lansat de Grupul Anchor în 2004, reprezintă o parte integrantă a comunității rezidențiale. În ultimii doi ani, Plaza România a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare cu scopul de a revitaliza look-ul și funcționalitatea mall-ului, în linie cu tendințele actuale, cu nevoile comunității, menținând, în același timp, standarde ridicate în produsele și serviciile oferite clienților. În urma renovărilor, centrul comercial beneficiază de o nouă intrare de pe Bulevardul Timișoara, un interior mai luminos, elemente și tipare liniare, o zonă de food court extinsă, terase exterioare și noi spații verzi. Tot ca urmare a renovărilor, compania a realizat prima conversie a unei zone de retail într-un spațiu de birouri, lansând Plaza România Offices cu Mega Image ca principal chiriaș. Suprafața de închiriat este acum de de 38.000 de metri pătrați dedicați zonei comerciale și 10.600 de metri pătrați dedicați spațiilor de birouri.

2018-11-30T12:31:27+00:0030 noiembrie 2018|Categories: COMUNICATE DE PRESA, diverse, entertainment, social|Tags: |0 Comentarii

Comenteaza

Site-ul Advertising4U.ro foloseste cookies. Prin continuarea navigarii pe platforma noastra confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Ok