Advertising4U.ro - Comunicate de presa - Info evenimente - Media NEWSProfesorul universitar doctor Adrian Titieni este noul rector al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” București. (UNATC)

Alegerea s-a făcut prin vot universal, direct si secret al cadrelor didactice din Universitate, Adrian Titieni întrunind 74 de voturi din cele 118 exprimate.

“Sunt onorat de încrederea cu care m-au investit colegii mei și sunt conștient de faptul că tot ce mi-am propus nu va putea fi realizat decât împreună. Dincolo de proiectele care țin de buna derulare a procesului de învățământ de cercetare și creație artistică, recuperarea și repunerea în funcțiune a Studioului de Teatru Casandra din Centrul Vechi al Bucureștiului, studio de al cărui nume se leagă începutul de carieră al unor mari personalități ale filmului și teatrului românesc, este prioritatea zero a mandatului meu.” a declarat după numirea în funcția de rector Adrian Titieni.

Adrian Titieni este profesor universitar si actor, doctor al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică.

Are aproape 20 de ani de experiență în domeniul didactic, a jucat în peste 40 de piese de teatru pe scene ale teatrelor din București și din țară și în peste 30 de filme de lung și scurt metraj, multe dintre ele premiate în festivaluri naționale și internaționale.

A fost consilier prezidențial în Cadrul Departamentului Relații Publice al Administrației Prezidențiale.

A fost consilier al Primului Ministru pe probleme de Educație și Cultură.

Este director al proiectului Competențe în comunicare – performanță în educație, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 -2013 și coordonator a numeroase proiecte în domeniul educației.

Persoană de contact

Adriana Tran

adriana.tran@gmail.com

Mobil 0740 20 20 64

www.unatc.ro

www.competenteincomunicare.ro