După un an de creștere aproape continuă a prețurilor, piața de mașini second hand începe să se „răcească” din punct de vedere al prețurilor – poate surprinzător, având în vedere tendințele puternice ale inflației observate în multe țări europene.
Mai mulți factori contribuie la aceasta. Din punct de vedere al ofertei, industria auto continuă să își revină treptat după șocurile lanțului de aprovizionare induse de COVID-19, ceea ce înseamnă că mulți clienți cumpără vehicule noi în timp ce le comercializează pe cele vechi în număr mai mare decât în ultimele luni. Pe partea cererii, încetinirea sezonieră (de vară) este accelerată în acest an de sentimentele de incertitudine și de perspective economice nefavorabile cauzate, direct sau indirect, de invazia Rusiei în Ucraina.
Pe piețele Carvago, prețurile vehiculelor second hand de până la 5 ani au scăzut în trimestrul al doilea în Germania (-9,5%), Slovacia (-7,9%), Italia (-6,6%) și Republica Cehă (-1,2%), Polonia fiind singura excepție în care prețurile au continuat să crească, deși mult mai lent decât în trimestrul precedent (+3,0 vs +13,7%).
În medie, la nivelul Europei, prețurile mașinilor rulate au scăzut cu aproximativ 5% în trimestrul al doilea față de prețurile de listă din T1 2022.
Diesel vs. benzină vs. electric
Popularitatea mașinilor diesel diferă considerabil, de la 65% în Slovacia la 36% în Germania. Vehiculele electrice rămân o piață de nișă chiar și în Germania (2,1%), dar ponderea acestora crește invers față de vechimea mașinii. Pentru vehiculele electrice cu o vechime de până la 3 ani, ponderea este, de fapt, 4,5%. Italia are exact aceeași pondere de mașini electrice în această categorie de vechime. Republica Cehă este de departe cea mai „pesimistă” țară în materie de vehicule electrice, cu o cotă mașini electrice de 2,1% în rândul vehiculelor cu o vechime de până la 3 ani, comparativ cu 3,9% din Polonia și 2,6% din Slovacia.
De ce se îndreaptă tot mai mulți consumatori către mașini rulate?
„Când se confruntă cu alegerea dacă să cumpere o mașină nouă sau o mașină la mâna a doua, cu siguranță clienții nu pot evita să se gândească la faptul că prețul de listă va avea imediat de suferit. Într-adevăr, se pare că și astăzi acesta este un factor decisiv pentru consumatori care îi împinge către segmentul de vehicule rulate – a declarat Antonio Gentile, Country Manager pentru Carvago.com în Italia – deși acestea costă mult mai mult în 2022 decât costau în urmă cu câțiva ani. Mașinile rulate rămân cele mai puțin costisitoare. Creșterea prețului care a afectat piața de mașini second hand de fapt nu a cruțat-o nici pe cea a vehiculelor nou înmatriculate. În zilele noastre, se cheltuiesc o mulțime de bani pentru a cumpăra o mașină, iar asta se aplică indiferent de tipul de vehicul pe care îl alegeți”.
Mărcile și modelele de mașini rulate care au dominat vânzările trimestrul al II-lea în Europa
Skoda pare să domine topurile din zona centrală și est europeană, în timp ce Volkswagen se clasează pe primele locuri în țări ca Germania sau Italia. În Germania, de exemplu, VW Golf e „rege”, iar Mercedez Benz clasa C se plasează pe locul 2, întrerupând dominația VW, cu modelele Polo și Passat. În Italia, marca Fiat are 13% din piața mașinilor rulate, cu Panda pe primul loc, urmat de variantele celebrului Fiat 500 (500, 500X și 500L). În Polonia avem o situație interesantă: Opel Astra rămâne cea mai vândută mașină second hand, însă Opel Insignia a detronat Skoda Octavia de pe locul al doilea. Oricum, iubitorii mărcii Skoda pot sta liniștiți: dominația în celelalte țări din estul și centrul Europei rămâne intactă.
Notă:
Acest raport se bazează pe propriile capacități Carvago de analiză a pieței. Solicitările de date individuale din partea membrilor presei sunt binevenite și încurajate. Vă rugăm să rețineți că procesarea acestor solicitări poate dura mai mult în timpul sezonului de vară.
Dacă nu se specifică altfel, toate datele și valorile citate aici se bazează pe analiza proprie Carvago a vehiculelor cu o vechime de până la 10 ani, promovate online de dealeri. Vânzătorii privați și/sau tranzacțiile offline nu sunt monitorizate.
Pentru piața din România încă nu au fost colectate suficiente date pentru a fi furnizate date separate. Estimăm un raport detaliat al pieței românești până la finele anului.
Despre Carvago.com
Carvago.com este cea mai mare piață online din Europa pentru mașini second hand. Oferă clienților din șase țări europene o gamă de peste 700.000 de mașini verificate și intenționează să intre pe piețe suplimentare în 2022, operând în prezent în șapte țări europene, inclusiv România. Cu începere efectivă din ianuarie 2021, Carvago a înregistrat o creștere cu zeci de procente lună de lună, vânzând acum mii de mașini în fiecare lună în toată Europa. Carvago oferă clienților săi un serviciu cuprinzător de la inspecția și importul mașinii, până la asigurare și finanțare, apoi procesarea înmatriculării și livrarea mașinii la domiciliul clientului.