Andreea Bănică devine „Super mamă cu super puteri”

Acasa/COMUNICATE DE PRESA, diverse, social/Andreea Bănică devine „Super mamă cu super puteri”
  • Andreea Bănică devine „Super mamă cu super puteri”

Andreea Bănică devine „Super mamă cu super puteri”

Mai multe vedete autohtone au susținut, timp de trei luni, campania “Super mame cu super puteri” lansată de bloggerul Ela Crăciun. Vedete precum Giulia, Carmen Negoiță sau prezentatorul emisiunii IUmor, Șerban Copoț au fost prezenți la cele trei evenimente ale campaniei și au comunicat cu cele peste 300 de mămici prezente și unui public online care a depășit o jumătate de milion de persoane.

Sâmbătă, 17 iunie, este rândul Andreei Bănică să spună: Sunt o super mamă cu super puteri! în cadrul celui de-al patrulea eveniment al campaniei care are ca temă „Nu pierde niciun moment important! Soluția work at home moms”. Workshop-ul se va desfășura sâmbătă, ora 11.00, în cadrul centrului comercial Auchan Titan și îi va avea ca invitați pe Andreea Bănică, life coach-ul Cerasela Rogen și Violeta Neagu, creator de genți personalizate. Părinții care vor participa la eveniment vor afla de la invitatele Elei care sunt rețetele pe care le aplică pentru a împărți cu succes viața de familie și profesia.

Campania “Super mame cu super puteri” este inițiată de bloggerul Ela Crăciun și își dorește să schimbe modul în care femeile se raportează la rolul lor de mame, soții și colege. “Îmi doresc ca femeile care îmi citesc blogul să știe că sunt super mame. Ele fac aproape în fiecare zi imposibilul, își depășesc propriile limite și este cazul să le recunoștem acest efort. Împreună cu invitații mei am reușit să comunicăm, până acum, cu peste 500.000 de oameni care ne-au urmărit, pe Facebook, în edițiile live ale acestor evenimente. Îmi doresc ca această campanie să producă o schimbare în modul în care ne raportăm la propriile noastre așteptări față de viața de familie și de cuplu”, spune Ela Crăciun.

Primul eveniment al campaniei a avut ca temă – Ia o pauză fără să te simți vinovată – și i-a avut ca invitați pe bloggerul de fashion Carmen Negoiță și life coach-ul Andi Beldianu.

Al doilea eveniment a fost organizat înainte de Paște, iar invitații Elei, semifinalista Masterchef Patricia Iordache și Giulia au gătit rețete delicioase care nu îngrașă, pentru mamele ocupate. Al treilea eveniment a fost dedicat taților și i-a avut ca invitați pe moderatorul emisiunii IUmor, Șerban Copoț și psihologul Emilia Oprișan.

Evenimentele din Campania “Super mame cu super puteri” sunt suținute media de partenerii: Revista Femeia, www.mami.ro și www.parinti.com, Radio Smart FM. Sponsorii campaniei sunt Cofetaria Ana Beller si magazinele Maxi Toys.

2017-06-14T12:06:19+03:0014 iunie 2017|Categories: COMUNICATE DE PRESA, diverse, social|Tags: , , |
Go to Top