Vineri, 11 iulie 2014, de ziua fondatorului său, Diogene V. Bihoi, Teatrul Studenţesc Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor aniversează 49 de ani de existenţă.

Până la dispariţia sa din 2002, Lelu Bihoi invita de ziua lui thespisienii şi prietenii apropiaţi în livada lui; acum Thespis-ul îi sărbătoreşte ziua în spaţiul în care au crescut şi l-au cunoscut sute de tineri iubitori de teatru. Anual, ziua lui este prilej de reunire a membrilor mai vechi sau mai noi ai trupei din care, din 1965 încoace, au făcut parte sute de oameni, care acum sunt răspândiţi pe toate continentele şi activează în toate domeniile (unii în teatru, unii în show-bussines, unii în media, unii în medicină, alţii ingineri. Cu toţii împart amintirea anilor petrecuţi în laboratorul uman şi teatral al Thespis-ului.

Menţionăm doar câţiva dintre cei care şi-au legat numele de Thespis la un moment dat al vieţii lor, alături de iniţiatorul şi mentorul Diogene ”Lelu” Bihoi (1947 – 2002): Victor “Ţache” Ţintoi, Armand Calotă, Marcel Tolcea, Florin Călinescu, Sabin Popescu, Doru Iosif “Castravete”, Ilie Stepan, Lucia Preda, Mircea Meglei, Doru Maniu, Patricia Nedelea, Filip Odangiu, Mirela Puia, Sabina Bijan, Ioana Barbu, Ioana Iacob, Ciprian Alexandrescu, Traian Şoimu, Ovidiu Mihăiţă, Christine Cizmaş, Ioan Codrea…

Primele întâlniri teatrale ale celor care aveau să constituie mai târziu Teatrul Studenţesc Thespis aveau loc în 1965 în Clubul Universităţii, an de an activitatea luând amploare, colaborările cu diverşi artişti din peisajul timişorean (artişti plastici, muzicieni – şi îi amintim aici doar pe tinerii, pe atunci, Phoenix) aducându-l în conştinţa publicului de artă timişorean. Locaţia s-a schimbat în anii ce au urmat, după Revoluţia din 1989 Teatrul Thespis activând sub umbrela Casei de Cultură a Studenţilor, locaţie în care va şi avea loc Aniversarea, respectiv în studioul 202 “Diogene V. Bihoi”.

Aşadar, vineri, de la ora 20, membrii mai vechi şi mai noi sunt aşteptaţi să se întâlnească, să se cunoască, să-şi împărtăşească amintiri şi speranţe în această seară de vară, ca de obicei, în studioul 202. Cu această ocazie, se va viziona şi unul dintre spectacolele Thespis, „Măicuţa Maria Ignatius explică totul”, o comedie satirică – regia: Salahhé. De asemenea, continuă şi campania de strângere de texte memorialistice legate de istoria Teatrului Thespis, în vederea editării unui volum de amintiri Thespis, textele putând fi trimise pe adresa contact@thespis.ro.La mulţi ani, Thespis!