ANOFM – Comunicat de Presa

Acasa/COMUNICATE DE PRESA/resurse umane/ANOFM – Comunicat de Presa
  • aaa_Advertising4U.ro-Platforma _de_Promovare_ONLINE

125.750 persoane şi-au găsit un loc de muncă, în perioada ianuarie – aprilie 2015, prin Programul de Ocupare a Forţei de Muncă, derulat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), instituție aflată sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

“Pentru anul acesta, am avut ca obiectiv încadrarea unui număr de 350.000 persoane, la nivel naţional, prin Serviciul Public de Ocupare. Iată că, în primele patru luni, am reuşit realizarea unui procent de peste 35% din ceea ce ne-am propus, ca rezultat al implementării măsurilor active din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă”, a declarat doamna Cristiana Barbu, preşedinte ANOFM.

22.768 persoane din cele 125.750 încadrate în primele patru luni sunt tineri cu vârsta sub 25 ani, 30.287 se încadrează în grupa 25-35 ani, 32.785 au între 35 şi 45 ani, iar 39.910 sunt persoane de peste 45 ani.

După mediul de rezidenţă, 69.367 persoane provin din mediul urban, iar 56.383 persoane – din mediul rural. De asemenea, 47.326 sunt femei.

Judeţul Timiş continuă să ocupe primul loc în ceea ce priveşte ocuparea, cu 8.576 persoane angajate în perioada de referinţă. Urmează Suceava, cu 8.177 persoane, București, cu 6.490 persoane ocupate. Pe locurile următoare se află judeţele Neamţ (6.209) şi Hunedoara (5.993).

Programul de ocupare al ANOFM a avut la bază, pentru anul 2015, obiectivele Programului de Guvernare 2013 – 2016 şi obiectivele strategice ale Uniunii Europene în materie de ocupare în perspectiva Europa 2020, inclusiv acţiuni subscrise schemei de Garanţie pentru Tineret pentru perioada 2014 – 2015.

Mai multe informaţii privind stadiul realizării „Programului de ocupare a forţei de muncă” al ANOFM sunt disponibile aici http://www.anofm.ro/category/1/4/10

Go to Top