Presedintele ANPC, Marius Alexandru Dunca a anuntat castigarea, definitiv si irevocabil, a unui proces cu o institutie bancara in care au fost implicati 260 de consumatori carora trebuie sa li se restituie toti banii incasati fara temei legal, incepand cu data de 21.06.2010 si pana in prezent.

Cei 260 de consumatori au depus reclamatii la nivelul anului 2010, cand Ordonanta de Urgenta a Guvernului 50 (OUG 50) era in forma initiala si se aplica contractelor in derulare.

ANPC a sanctionat contraventional operatorul financiar-bancar si a dispus masuri complementare de restituire a sumelor incasate fara temei legal.

Motivul sanctionarii il reprezinta incasarea unui comision de risc care, ulterior datei de 21.09.2010, a fost transformat in comision de administrare.

Operatorii financiar-bancari aveau obligatia de a implementa prevederile OUG 50, din care  comisionul de risc nu facea parte, acesta a fost rebotezat in comision de administrare.

Creditele contractate de consumatorii in cauza variaza de la 20.000 euro la 400.000 euro, comisionul de risc/administrare variind de la 0,1 % pana la 0,26%.

ANPC asigura consumatorii ca supravegheaza si controleaza piata si ii sfatuieste pe acestia ca in cazul in care drepturile acestora le sunt incalcate sa se adreseze comisariatelor judetene, precum si sa apeleze numarul de telefon 021 9551.