Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Județeană Iași anunță lansarea proiectului DA-IS Club (Club de Dezvoltare a Autonomiei și facilitare a Integrării Sociale)

Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Județeană Iași anunță lansarea proiectului DA-IS Club (Club de Dezvoltare a Autonomiei și facilitare a Integrării Sociale), un proiect finanțat de Primăria Municipiului Iași ce are ca scop creșterea gradului de integrare socială prin facilitatea accesului la activități adresate deopotrivă persoanelor cu si fără dizabilități din Municipiul Iași.

Pe parcursul a patru luni vom desfășura mai multe activități menite să faciliteze interacțiunea dintre persoanele cu dizabilități și comunitatea ieșeană, contribuind astfel la creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele întâmpinate de către persoanele cu dizabilități precum și a gradului de implicare în acțiuni ce contribuie la dezvoltarea competențelor civice și sociale.

Întrucât socializarea reprezintă principalul proces prin care societatea își creează, influențează, adaptează sau schimbă o atitudine, un comportament, prin crearea unui context favorabil, deschis tuturor cetățenilor, ne-am propus să facilităm atât dezvoltarea autonomiei persoanelor cu dizabilități, cât și pregătirea societății de a se implica alături de persoanele cu dizabilități în activitățile propuse.

Cafeneaua publică, Caravana Susțin Integrarea, Accesibil+ (jocuri de societate accesibilizate), Sport și mobilitate urbana, Grupul VoluntarIS sau Dinner invitation – Experience the darkness sunt câteva dintre activitățile pe care le vom desfășura.

Vă invităm la să vă alăturați proiectului DA-IS Club pentru a susține împreună integrarea socială a persoanelor cu dizabilități!

Vă așteptăm la Seminarul de lansare a proiectului ce se va desfășura miercuri 14 august, începând cu orele 11:00, la sediul nostru din str. Străpungerea Silvestru, nr.31, bl T6, parter.

Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Iasi în baza Legii 350/2005 privind finanțările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Valoarea totală a proiectului este de 38900 lei. Finanțarea de la Primăria Municipiul Iași este in valoare de 35000 lei iar contribuția proprie de 3900 lei.

Pentru mai multe informații vă invităm să accesați paginile de facebook:

DAISClub: https://www.facebook.com/DAISClub/

ANRIASI: https://www.facebook.com/ANRIASI/