De 1200 de ori a fost depașită limita detectabilă a oxidului de etilenă dintr-un produs alimentar fabricat în România pe baza de semințe de susan din India!

Asociația Pro Consumatori (APC) – Vocea consumatorilor din România, organizație de utilitate publică, statut obținut prin H.G. nr. 1106/2005, organizație cu activitate neîntreruptă de peste 31 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor (www.apc-romania.ro), membru în Organizația Europeană a Consumatorilor din anul 2005, singura organizație de consumatori din România calificată să introducă acțiuni în justiție în baza Directivei nr. 1828/2020 privind acțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (https://ec.europa.eu/info/sites/default/files/romania_country_fich_en_2.pdf), a identificat 722 de notificări de alertă ale țărilor din Uniunea Europeană pentru oxidul de etilenă în urma interogării  Sistemului european de alertă rapidă pentru alimente și furaje – RASFF,  pentru perioada 9 septembrie 2020 – 1 decembrie 2021.

Oxidul de etilenă este utilizat în țările din afara Uniunii Europene ca pesticid și ca bactericid în aditivii alimentari pentru a elimina contaminarea bacteriană cu Salmonella a alimentelor. În Uniunea Europeană oxidul de etilenă a fost interzis ca pesticid în anul 1991, iar din anul 2011 nu mai este permisă în nicio cantitate prezența acestuia în furaje și alimente. În Uniunea Europeană este permisă folosirea oxidului de etilenă doar ca substanță de sterilizare a echipamentelor medicale, fiind cunoscut ca un puternic bactericid și virucid.

Oxidul de etilenă este clasificat de Agenția Europeană pentru Produse Chimice (European Chemicals Agency – ECHA) ca mutagen (produce modificări în structura genetică), cancerigen (cauzează limfom, leucemie, cancer de stomac și cancer de sân) și toxic pentru funcția de reproducere.

În  perioada 9 septembrie 2020 – 1 decembrie 2021 România figurează pe platforma RASFF cu 16 notificări pentru oxidul de etilenă transmise în baza informațiilor provenite de la unele societăți comerciale care au făcut analize pentru depistarea oxidului de etilenă în cadrul programului de autocontrol. Din cele 14 notificări transmise de România prin Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), 8 notificări sunt pentru înghețata fabricată în Franța și Germania, 6 notificări sunt pentru semințe de susan din India, o notificare este pentru drojdie lichidă din Ungaria și o notificare este pentru aditivul gumă de xantan din China comercializat în Uniunea Europeană de o societate comercială din Austria. În 8 decembrie 2020 într-un produs alimentar fabricat în România pe bază de semințe de susan din India cantitatea de oxid de etilenă a fost de 1200 de ori mai mare decât limita detectabilă a acestei substanțe, respectiv 0,05 mg/kg.

De exemplu, în alte țări ale Uniunii Europene oxidul de etilenă a fost identificat nu numai de societățile comerciale prin analize în cadrul programului anual de autocontrol, dar și prin controale realizate la frontieră de către instituțiile statelor responsabile cu siguranța alimentară: cafea verde organică din India, semințe de susan din China, Uganda, India, semințe de in organice din India, pudră de ghimbir organic din India, pulbere organică de aşaganda din India, curcumă organică din Maroc, pastă condimente din Singapore, pudră organică de turmeric din India, piper negru din India, tăiței uscați din Vietnam, gumă guar/xantan din Turcia în înghețata fabricată în Franța, Germania, suplimente alimentare din India, SUA, extract de bambus din India, extract din semințe de muștar din Germania, condimente din India, pastă de susan din Grecia, susan caramelizat din Franța, biscuiți din orez din China, granule de ceapă din India, ulei de susan din Franța, pudră din 5 condimente din China, pudră de spirulină organică din China și nuci caramelizate cu semințe de susan fabricate în Grecia cu semințe de susan din Nigeria.

„Producătorii/distribuitorii de produse alimentare/ingrediente din afara Uniunii Europene cunosc faptul că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranță Alimentară nu realizează în punctele vamale analize de laborator pentru identificarea oxidului de etilenă în produsele alimentare/ingredientele alimentare importate din țări în care este permis folosirea acestei substanțe cancerigene, fapt care pune în pericol viața și sănătatea consumatorilor din România. Acest lucru reiese foarte clar din analiza notificărilor transmise de ANSVSA pe platforma europeană RAFSS, unde se poate observa că la baza tuturor notificărilor se află analizele realizate de unele societăți comerciale în cadrul programului intern de autocontrol. Asociația Pro Consumatori solicită domnului Nicolae Ciucă, Primul-ministru al României să dispună de urgență realizarea de către ANSVSA a unui plan național de control al produselor alimentare/ingredientelor alimentare importate din țări situate în afara Uniunii Europene care să conțină analize de laborator referitoare la identificarea oxidului de etilenă, ANSVSA fiind în coordonarea primului ministru.” Conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte Asociația Pro Consumatori