Asociația Pro Consumatori (APC): Trei zile de grătare încinse! Recomandări pentru consumatori!

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România, înfiinţată în anul 1990), organizaţie certificată de Guvernul României în anul 2005 ca fiind de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor, face o serie de recomandări la produsele alimentare consumate frecvent de români în weekend sau cu ocazia unor sărbători legale, cum este și cea de 1 Mai.

Ce trebuie să ştiţi despre pâinea feliată!

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa consumului de pâine. Astfel, un român consumă în medie circa 9 de kilograme de pâine pe lună.

În afara tipurilor de făinuri din cereale, în compoziția sortimentelor de pâine feliată există și alte ingrediente cum ar fi: margarina, ulei vegetal de palmier, zahăr, făină de soia, făină de fasole, fibre vegetale, glucoză, fibre de citrice, lapte praf, sirop de glucoză, zer praf, ulei vegetal (nu se menționează tipul), ulei de rapiță, amidon de porumb, făină de orez, făină de porumb, gluten, grăsimi vegetale nehidrogenate, fulgi de cartofi, acid ascorbic, acid sorbic, diacetat de sodiu, carbonat de calciu, cisteină, esteri ai acidului diacetiltartric cu mono și digliceride ale acizilor grași, propionat de calciu, stearoil 2 lactilat de sodiu, fosfat monocalcic, gumă de guar, gumă de xantan, hidroxipropilmetilceluloză, mono și digliceride ale acizilor grași, acid tartric, glicerină, citrat de lecitină, esteri ai glicerolului cu acidul acetic și acizi grași.

Ce nu ştiţi despre pâinea feliată!

La 9 din 10 mărci de pâine feliată nu se respectă rețeta tradițională a pâinii (făină, apă, drojdie, sare)!

7 din 10 mărci de pâine feliată conțin conservanți alimentari, în timp ce 2 din 10 mărci de pâine feliată contin câte 2 tipuri de conservanți alimentari!

6 din 10 mărci de pâine feliată conțin adaos de gluten, fapt ce arată că făinurile folosite la fabricarea pâinii feliate sunt sărace în proteine, au o capacitate redusă de hidratare, deci au o calitate inferioară!

6 din 10 mărci de pâine feliată conțin adaosuri de zaharuri cum ar fi: glucoză (indice glicemic 100) și sucroză (zahăr – indice glicemic 70). Glucoza și sucroza sunt carbohidrați cu indice glicemic mare, deci cu asimilare rapidă, fapt ce obligă pancreasul să secrete insulina, care este hormonul transportator al glucozei din sânge. Oferind mai multă energie organismului de cât are nevoie, excesul de glucoză se depune sub forma de grăsimi sau colesterol pe vasele de sânge, fapt ce provoacă pe termen lung boli precum constipația cronică, cancer de colon și afecțiuni cardiovasculare.

Una din două mărci de pâine feliată conține ulei de palmier sau ulei de rapiță!

Una din patru mărci de pâine feliată conține alte tipuri de făinuri decât cele obținute din grâu cum ar fi: făina de soia, făina de fasole, făina de orez și făina de porumb.

Ce trebuie să ştiţi despre mititei!

Mititeii sunt semipreparate culinare realizate din amestec de cărnuri, provenite de la o specie sau mai multe specii, apă, condimente, sare şi bicarbonat de sodiu.

La fabricarea mititeilor se folosesc următoarele ingrediente: carne de porc, carne de vită, carne de oaie, carne de caprioară, carne de cerb, carne de urs, piept pui cu piele, pulpe pui cu piele, slănină, seu de vită, apă, sare, sare iodată, sare de mare neiodată, chimion, ardei iute, cimbru, coriandru, enibahar, boia iute, boia dulce, chimen, piper, extract de boia de ardei, usturoi, usturoi deshidratat granulat, nucşoară, ceapă, pătrunjel, maghiran, dextroză, maltodextrină, zahăr, hidrolizate proteice vegetale, supă de vită, supă de oase de vită, ulei de floarea soarelui, fibră de soia, fibre vegetale, arome, aromă de fum, ascorbat de sodiu, acid ascorbic, acetat de sodiu, acid citric, carmin, nitrat de potasiu, bicarbonat de sodiu, carbonaţi de sodiu, lactat de sodiu, izoascorbat de sodiu, procolor, superfrich şi monoglutamat de sodiu.

Ce nu ştiţi despre mititei!

Conținutul de carne la mititei variază între 61,5% și 90%!

La 3 din 10 mărci de mititei nu se specifică conţinutul de carne, fapt ce contravine prevederilor legale aplicabile etichetării produselor.

4 din 10 mărci de mititei conţin arome!

3 din 10 mărci de mititei conţin ascorbat de sodiu!

3 din 10 mărci de mititei conţin acid ascorbic!

3 din 10 mărci  de mititei conţin carmin!

3 din 10 mărci de mititei conţin acetat de sodiu!

2 din 10 mărci  de mititei contin nitrat de potasiu!

Una din 10 mărci de mititei conţine aromă de fum!

Una din 10 mărci de mititei conţine monoglutamat de sodiu!

Una din 10 mărci de mititei conţine citrat de sodiu.

Ce trebuie să ştiţi despre cârnaţi!

Mai peste tot cârnații tradiționali se fac din carne, mai ales carne de porc, la care se poate adăuga și carne de vită, de oaie ori de capră și slănină; sunt multe feluri de cârnați care nu conțin deloc carne de porc și slănină (nu neapărat din interdicție religioasă, ci chiar în lumea creștină). Carnea, aleasă cu dichis măcelăresc, se toacă, mai mărunt ori chiar din bardă, se amestecă bine cu condimente, sare și tot felul de alte ingrediente, mai mult sau mai puțin secrete, apoi se trage în membrane proteice naturale (mațe de porc sau de oaie) ori industriale, obținându-se cârnatul crud sau „verde”.

O gamă largă de cârnați cruzi se găsesc peste tot, dar pentru că aceștia sunt sensibili la păstrare și rostul lor este să fie consumați repede, s-au pus la punct multe rețete pentru cârnații care se pot păstra săptămâni sau chiar luni și se pot transporta la distanțe mari în condiții normale de călătorie. Evident, acești cârnați au caracteristici gustative diferite, dar sunt și segmente de consumatori care îi preferă chiar dacă nu pleacă în călătorii. Spre deosebire de cârnații cruzi, cei preparați pentru păstrare mai mult timp sunt alimente mult mai concentrate (au o valoare energetică cel puțin dublă: sorturile de cârnați uscați de foarte bună calitate dezvoltă atâta energie încât consumul a 100 de grame din acești cârnați acoperă un sfert din nevoia energetică a unui consumator adult pentru toată ziua, adică în jurul a 2000 kcal).

Lumea cârnaților (există și o lume a lor) a cunoscut mari schimbări în ultimul secol. Au pătruns și peste cârnați sosuri fel de fel, chiar sosuri dulci, iar în compoziția unora s-au extins chiar ingrediente atipice (brânză, mere, legume). Vegetarienii și veganii trebuie să fie în rând cu toți și la acest capitol: pot să cumpere sau să facă în bucătăria lor cârnați de casă din soia (astfel de cârnați se fac în Germania încă din timpul primului război mondial), tofu, nuci, proteine industriale, legume și alte ingrediente, cu aroma identică celor din carne, ori chiar și cu aspect de carne. Vremurile de război îndeamnă la inventivitate: și din perioada celui de-al doilea război mondial a rămas și s-a perpetuat practica adăugării de făină sau de amidon (de cartof, de grâu, de manioc) în amestecul de cârnați pentru a obține cârnați arătoși (amidonul reține ușor multă apă) și ieftini, așa cum sunt și cârnații populari din zilele noastre. Această practică, la care s-a adăugat și conținutul mare de grăsime și de sare specific cârnaților, a contribuit la instalarea unei imagini negative a cârnaților în bucătăria selectă.

Consumul cârnaților prezintă o mare varietate, în funcție de caracteristicile produselor și de cutumele locale:  cei cruzi se gătesc/prăjesc; cei crud-uscați se consumă ca atare (reci) sau fripți/prăjiți, opăriți scurt (1 minut), în vreo frigare improvizată pe marginea unui foc de camping, pe un grătar ori în vreo savantă unealtă din gastronomia celor pretențioși. Se pot consuma, la fel de potrivit, prăjiți în untură (chiar și în ulei, deși e păcat), așa cum se procedează îndeobște cu cârnații cruzi.

Starea pieței actuale, cu toate imperfecțiunile sale, oferă tuturor posibilitatea alegerii variantei preparatelor de casă, care se pot realiza lejer și sigur, bine adaptate la gustul fiecăruia, la prețuri bune, uneori sub prețul produselor ieftine din comerț. Alternativa aceasta implică însă o doză de conștientizare a importanței sănătății personale și de implicare. În vechime, intoxicațiile/otrăvirile botulinice cu cârnați stricați/alterați provocau tragedii deseori (botulus, botuli = cârnați, latină). În orice situație în care există dubii asupra stării lor, trebuie tratați termic, în segmente mici (felii) și consumați la scurt timp; chiar după tratare termică, starea lor poate deveni periculoasă dacă sunt păstrați incorect (la căldură, neprotejați).

Ce nu ştiţi despre cârnați!

Cârnații de casă făcuți în hipermarket conțin până la 8 substanțe chimice!

Cârnații țărănești făcuți în hipermarket conțin până la 7 substanțe chimice!

Cârnații de grătar conțin până la 4 tipuri de conservanți!

Unele mărci de cârnați conțin soluție de dezghețare a drumurilor!

9 din 10 mărci de cârnați afumați conţin fum lichid sau aromă de fum!

9 din 10 mărci de cârnați conţin nitrit de sodiu!

La 6 din 10 mărci de cârnați membrana folosită este artificială, adică realizată din alginat de sodiu, celuloză, gumă de guar, lactat de calciu, clorură de calciu, colagen de vită și coloranți!

4 din 10 mărci de cârnați au în compoziție fosfați!

4 din 10 mărci de cârnați conțin apă din belșug!

4 din 10 mărci de cârnați conțin coloranți obținuți din insecte (coșenile)!

La 4 din 10 mărci de cârnați nu apare menționat pe etichetă procentul de carne din compoziția acestora!

3 din 10 mărci de cârnați conţin arome și glutamat monosodic!

3 din 10 mărci de cârnații conțin proteină vegetală din soia!

Numai una din 10 mărci de cârnați nu conține aditivi alimentari!

Ce trebuie să ştiţi despre muştar!

Muştarul este un condiment sub formă de pastă moale, de culoare galben-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor de muştar cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru şi alte tipuri de condimente.

La fabricarea muştarului industrial se folosesc următoarele ingrediente: apă, boabe de muştar, făină de muştar, oţet din vin, zahăr, sare, condimente, făină de grâu, ulei de floarea soarelui, betacaroten, riboflavină, disulfit de potasiu, acid citric, amidon modificat din porumb, gumă de xantan, gumă de guar, acesulfam de potasiu, zaharină, tartrazină, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu, arome, extract de chili, boia de ardei iute, miere de albine, curcumină şi coriandru.

Ce nu ştiţi despre muştar!

La 9 din 10 mărci de muștar apa este ingredientul cu ponderea cea mai mare!

La 4 din 10 mărci de muștar se folosesc boabe de muştar, în proporţii ce variază între 10 şi 50%!

4 din 10 mărci de muștar conțin făină de grâu!

3 din 10 mărci de muștar conțin gumă de xantan!

3 din 10 mărci de muștar conțin făină de muştar în proporţii ce variază între 15 şi 20%!

2 din 10 mărci de muștar conțin amidon!

La 12% dintre produsele analizate s-a folosit zaharină ca îndulcitor artificial!

Una din 10 mărci de muștar conține arome artificiale!

Una din 10 mărci de muștar conține acid citric!

Una din 10 mărci de muștar conține acesulfam de potasiu ca îndulcitor artificial!

Una din 10 mărci de muștar conține gumă de guar.

Ce trebuie să ştiţi despre bere!

Berea este considerată în majoritatea țărilor lumii o băutură slab alcoolică (în Rusia, de exemplu, până în urmă cu aproape un deceniu era considerată băutură nealcoolică); în vechime, era considerată aliment foarte apreciat pentru aportul nutritiv, fiind chiar inclus în rația diferitelor categorii de consumatori (în ateliere, în școli etc.). În antichitate, strămoșul berei lua adesea forma unui terci.

Avantajul consumului berii era datorat siguranței superioare în consum, față de apa din surse insalubre, siguranță căpătată în urma procesului de fermentare, dar și compoziției ingredientelor.

Aportul nutritiv al berii este datorat grânelor din care se prepară: orz, grâu, porumb, orez.

Pentru consumatorii contemporani, berea este un lichid de culoare slab aurie până la brun-negrie, care se consumă bine răcită (deși sunt și formule de consum cu bere caldă sau chiar fiartă).

Două caracteristici merceologice sunt nelipsite în descrierea unei categorii de bere: conținutul de alcool etilic (exprimat în % vol.) și concentrația mustului primitiv (extractul primitiv – Ep, în %); sortimentul contemporan are precizat Ep în oP. Cele două caracteristici sunt în relație directă: cresc sau scad împreună, iar raportul Ep : concentrație alcoolică este de circa 4:1.

Conținutul în alcool al produselor analizate variază de la 0% la 10% în volum.

Berea trebuie să conţină apă, malţ din orz, hamei, iar fermentarea să fie facută de drojdii sălbatice, nu de drojdii adăugate!

Ce nu ştiţi despre bere!

Știați că există bere cu agent de spumare sau bere colorată cu caramel amonical sau bere cu azot sau bere cu amidon de porumb sau bere cu fulgi de ovăz sau bere cu adaos de vitamina C?

Știați că jumătate dintre băutorii de bere consumă bere la PET?

Numai 30% dintre români consumă bere ambalată în butelii de sticlă!

Pentru a obţine un litru de bere se consumă 3 litri de apă!

Un român consumă, în medie, 85 litri de bere pe an!

Berea este cea mai consumată băutură din lume după apă şi ceai!

Numai 2 din 10 mărci de bere sunt nepasteurizate!

Berea nepasteurizată este o sursă de vitamine din complexul B (B2, B3, B6, B9 si B12)!

Timpul de fermentaţie al berii variază între 15 zile şi 240 zile!

Termenul de valabilitate al berii este cuprins între 6 luni şi 24 luni!

Temperatura de păstrare la bere variază între 4 şi 24 grade Celsius!

Berea conţine calciu, magneziu, siliciu, fosfor, iod şi potasiu!

Un pahar de bere de 250 ml poate conţine între 62,5 kcal şi 180 kcal!

Una din 10 mărci de bere este nefiltrată!

Berea nefiltrată este mai bogată în substanţe nutritive!

Una din 10 mărci de bere este artizanală!

Berea artizanală este berea fabricată după o reţetă tradiţională sau inovativă!

Berea de fermentaţie înaltă (14-25 de grade Celsius) este berea tip Ale!

Berea de fermentaţie joasă (5-13 de grade Celsius) este berea tip Lager (Pilsner, Special şi Extra Lager)!

Temperatura de servire a berii depinde de tipul de bere şi variază între 3 şi 10 grade Celsius!

„Cea mai bună bere, este berea care ne place! Aceasta fiind spusă, berea care vine astăzi de prin multe țări sau este facută la noi de producători străini, aduce cu ea o varietate de gusturi și ingrediente, unele bune, unele mai puțin bune, unele chiar rele care nu au ce căuta în bere. Lăsând la o parte modul de ambalare, nu zic decât că berea ambalată în PET-uri sau doze de aluminiu, nu vreau să o discut, nu o cumpăr, nu o beau, nu o recomand. Dacă tot o bagă în plastic, pot atunci să bage și ce vor în ea. Mai contează? Este o “sărăcie” de bere, care dacă vă încumetați să o beți, în niciun caz să nu o duceți cuiva cadou. O fabrică de bere se face pe locul unde este un izvor cu apă bună. Izvorul și apa lui sunt începutul pe o “treabă bine făcută”. Eu unul aleg o bere care știu că nu este făcută cu apă din puț. În Danemarca, beau o bere, foarte puțin cunoscută, mulți nu o bagă în seamă, o bere bio pe a cărei etichetă stă o medalie obținută, nu de berea în sine, ci de apa izvorului cu care este făcută. Aleg o bere fermentată natural, nu grăbită cu enzime. Respect producătorii care respectă tradiția! Aleg o bere făcută pe orz, iar în cazul că vreau una gluen-free, aleg o bere făcută pe făină de castane. Aleg o bere nepasteurizată, căci păstrează mai mulți nutrienți. Ca tot ce se bagă în gură, trebuie să căutăm ca berea să ne hrănească, în afară că ne stinge setea, ne acompaniază mâncarea sau ne înveselește seara la un bar, berea trebuie să ne aducă un aport de nutrienți. Toți dorim să experimentăm gusturi noi, numai fantezia pune granițe la câte ingrediente se pot pune în bere. Sunt deschis la tot felul de plante, cum ar fi amintita bere din Danemarca, este cu flori de soc. Dar în niciun caz nu cumpăr o bere cu zahăr, fructoză, glucoză sau E-uri. Nu își au rostul, sunt o înșelătorie, nu atât la bani, cât la sanătatea noastră. Toți suntem nevoiți să bem bere fără alcool, atunci când mergem undeva cu mașina. Astăzi se găsesc multe beri fără alcool, cu un gust la fel de bun ca berea cu alcool. Mă refer la cele fermentate prin metoda obișnuită și apoi este extras alcoolul din ele. Își păstrează toate calitățile, mai puțin alcoolul, care în multe cazuri nu este dorit. Și la această categorie, sunt beri care nu au fost fermentate, lipsa alcoolului fiind obținută simplu doar prin faptul că respectiva băutură încearcă doar să imite berea. În realitate sunt doar băuturi carbogazoase, nu sunt bere.” Virgil Virgilsen, Tehnolog industria alimentară

„Când mă gândesc la cârnaţii de zi cu zi care se comercializează în magazinele noastre, mintea mea zboară către singurul loc pe care nu l-aş frecventa cu plăcere, iar acesta nu poate fi decât spitalul. Potrivit cercetărilor întreprinse de către prof. Martin Wiseman care activează în cadrul World Cancer Research Fund, aflăm că o persoană care consumă un cârnat pe zi (aprox. 50 gr) prezintă un risc cu aprox. 20% mai ridicat de a căpăta cancer de colon. Acest adevăr este unul dureros, dar cât se poate de obiectiv dacă ne raportăm şi la concluziile Centrului Internaţional de Cercetări asupra cancerului (CIRC), parte a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Astfel, în luna octombrie a anului 2015, 22 de experţi din 10 ţări au încadrat mezelurile procesate în categoria alimentelor cancerigene, aceste concluzii bazându-se pe o analiză fundamentată a 800 de studii ştiinţifice. Un alt studiu recent publicat în British Journal of Cancer de către cercetătorii prestigiosului Institut Karolinska din Stockholm a dovedit incidenţa crescută a cancerului de pancreas în urma consumului de carne procesată, în mod special în rândul bărbaţilor comparativ cu femeile. Acest fapt se datorează în mare măsură consumului relativ ridicat de mezeluri care se înregistrează pe segmentul masculin. Per total, acest tip de cancer este unul extrem de periculos, întrucât se diagnostichează în stadii avansate, iar aprox. 80% din persoanele care dezvoltă cancer pancreatic mor în primul an după primirea diagnosticului. Şi din păcate, numai 5% din ei supravieţuiesc după 5 ani de la stabilirea diagnosticului. Am menţionat toate aceste statistici alarmante tocmai în ideea de a trage un semnal de alarmă în privinţa consumului de cârnaţi, considerând că boicotul acestui tip de mezel procesat reprezintă o soluţie viabilă, menită să apere interesele consumatorilor români. Este foarte adevărat că buzunarul românilor nu este atât de generos pe cât ne-am dori cu toţii, simţind pulsul cumpărătorilor mai de fiecare dată când păşesc pragul supermarketurilor. Cert este că un cârnat întins pe o felie de pâine este ieftin pentru buzunar, dar extrem de tentant pentru papilele noastre gustative, însă nu trebuie să omitem un lucru esenţial atunci când suntem puşi în situaţia unei alegeri. Sănătatea noastră se ascunde în sistemul digestiv, iar intestinul nu rezonează bine cu stabilizatorii (ex. difosfaţii, trifosfaţii etc), potenţiatorii de aromă (ex. monoglutamatul de sodiu), conservanţii sau cu diferitele arome de sinteză. Inflamaţia cronică reprezintă principala piedică care stă în calea longevităţii noastre, iar consumul mezelurilor nu face decât să activeze şi mai mult această problemă complexă. De altfel, în literatura de specialitate întâlnim numeroase studii care asociază în mod direct declanşarea unor probleme serioase de sănătate precum astmul, anxietatea, boala Parkinson, pierderea vederii, obezitatea, tulburările de vorbire în urma ingestiei mono-glutamatului de sodiu, neurochirurgul Russell Blaylock subliniind în lucrarea „Excitotoxinele: Gustul care ucide” că acest potenţiator de aromă supra-activează celulele noastre nervoase până în punctul în care acestea mor. În acelaşi timp, nu trebuie să omitem că un cârnat întins pe pâine nu este însoţit de micronutrienţii care ne apără de bolile cronice, ci mai mult de acele grăsimi nesănătoase care amplifică nivelul inflamaţiei intestinale. Cu alte cuvinte, comerciantul ne oferă atât cât primeşte din partea noastră, adică „multe calorii goale”. În aceste cazuri, stomacul nu prea are de ales, neputând opune rezistenţă în faţa unui consumator „rege” care ajunge să creadă că viaţa sa este fără de sfârşit. În esenţă, viaţa taxează cu vârf şi îndesat actul nesăbuinţei noastre, insistând mai de fiecare dată pe aspectul prevenţiei. Practic, este mult mai ieftin să prevenim în timp util apariţia afecţiunilor cronice comparativ cu situaţia în care ar trebui să le tratăm pentru tot restul vieţii. În zadar stimulăm producţia endorfinelor în momentul în care savurăm un cârnat bolnăvicios, pentru că acest efect se anihilează aproape instantaneu de sistemul digestiv care comunică cu creierul nostru prin intermediul nervului vag. Iar semnalele nu sunt deloc bune, atât timp cât ingestia cârnatului este asociată cu o permeabilitate intestinală, declanşată de apariţia unei inflamaţii localizate la nivelul sistemului digestiv. În concluzie, nu trebuie să uităm niciodată că suntem ceea ce mâncăm, ca atare ar trebui să ne pese mai mult de ceea ce înghiţim, tocmai în ideea de a nu regreta mai târziu alegerile proaste din viaţa noastră.”  Nutriţionist Dumitru Bălan.

„Comportamentul de consum al românilor arată că interesul pentru pâine continuă să fie o dominantă cunoscută încă din proverbe. Studiile asupra acestui comportament (H. Domnariu, C. Goga, februarie 2015) relevă că în circa 6 din 7 gospodării se consumă pâine albă, în ciuda eforturilor de informare asupra efectelor negative ale consumului de pâine albă pentru sănătate. Explicația este, fără îndoială, legată de prețul mai accesibil al acestui sortiment de pâine, față de prețul altor sortimente mai sănătoase. Este demn de remarcat că circa un sfert din gospodăriile țării practică preparatul pâinii în casă, evident în unele cazuri doar ocazional. Poate fi consemnat ca fapt pozitiv faptul că aproape un sfert dintre consumatori nu mai consumă pâine la cină, ceea ce poate fi un succes al conștientizării interesului pentru sănătate. Pe de altă parte, este o dovadă de rămânere în urmă a nivelului cultural individual faptul că mai mult de jumătate dintre consumatori citesc foarte rar sau nu citesc deloc eticheta de pe pâinea cumpărată.” prof. univ. dr. Ion Schileru, ASE București.

„La alegerea unei caserole de mici trebuie să se aibă în vedere pe de o parte conținutul de carne/cărnuri de pe etichetă, care ar trebui să depăşească 85% din conţinutul caserolei, iar pe de altă parte celelalte ingrediente din compoziție.  Trebuie să evitaţi acei mici care au în compoziție diferite arome sintetice (aromă de fum, aromă de carne etc.) şi aditivi alimentari, precum: glutamat monosodic, nitrat de potasiu, acid citric, citrat de sodiu şi izoascorbat de sodiu. Totodată, trebuie evitați mititeii cu adaos de zahăr, ulei vegetal, hidrolizate proteice vegetale, fibre vegetale și fibră de soia, care împreună cu aditivii alimentari maschează calitatea scăzută a cărnurilor folosite în reţeta respectivă. Alte aspecte la fel de importante de urmărit sunt termenul de valabilitate (5 – 7 zile de la data producerii) şi condiţiile de păstrare (0 – 4 grade Celsius) pe perioada valabilităţii. Consumatorii se așteaptă ca eticheta să reflecte cu exactitate conținutul și calitatea produsului, lucru care nu se întâmplă în cele mai multe situații. De asemenea, folosirea aditivilor alimentari a devenit o practică obișnuită în industria alimentară. Consumatorii trebuie să evite alimentele cu aditivi, deoarece creează mari probleme de sănătate pe termen lung. Aditivii alimentari au numai un rol tehnologic, „acoperă” calitatea scăzută a ingredientelor principale, creând percepții false privind anumite caracteristici organoleptice, cum ar fi aspectul, prospețimea, culoarea, gustul și aroma.” conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC

Comenteaza