Sărbătorile aduc cu ele an de an goana după cadouri și agitația ultimelor pregătiri pentru întâmpinarea lui Moș Crăciun și a Anului Nou. Însă există mulți oameni capabili să privească dincolo de binele personal și să vadă nevoile celor de lângă ei. Din dorința de a fi alături de cei mai nevoiași, sute de persoane s-au alăturat campaniei MARELE CRĂCIUN, inițiată și implementată de Asociația TOTUL ESTE POSIBIL, dăruind timp și buget personal cu scopul de a ajuta persoanele defavorizate să aibă Sărbători cu bine.

“Un număr de aproximativ 500 de voluntari au făcut echipă în jurul proiectului, fiecare dintre ei având un rol clar determinat: de la fundraising, colectare de articole din donații, găsire de donatori persoane fizice sau sponsori companii, până la identificare de persoane nevoiașe care au nevoie de ajutor sau pur și simplu confecționat ambalaje handmade, această mare trupă de Spiriduși ai Moșului a făcut tot ce era nevoie ca obiectivul de a ajuta minim 10.000 de români în fiecare județ al țării să fie îndeplinit”, a precizat Eliza Nițescu, Președinte al asociației.

Noutatea adusă de proiect a fost o autonomie totală a fiecărui voluntar ca, în județul pe care l-a ales, să decidă pe cine să ajute și în ce măsură. Asociația nu a intervenit în acest proces de stabilire a beneficiarilor decât în măsura în care au fost solicitate recomandări. Criteriile au fost de la început simple și clare, și prin urmare ușor de implementat: MARELE CRĂCIUN a urmărit să ajungă la cei mai nevoiași oameni, persoane la care, în lipsa acestei campanii, Moșul nu ar fi venit cu daruri.

În proiectul desfășurat, asociația s-a bazat în proporție de 90% pe produsele primite din donații în intervalul aprilie – noiembrie. Din toate lucrurile primite au fost selectate cele mai bune articole, au fost igienizate și recondiționate unde a fost cazul și completările s-au făcut cu achiziții de rechizite, jucării, ambalaje și dulciuri. “Nu am fi putut oferi atât de multe lucruri fără mobilizarea de aprox. 8 luni a donatorilor individuali, care pe parcursul întregului an au la dispoziție prima zi de miercuri din fiecare lună pentru a dona articole noi sau în perfecta stare în centrele noastre umanitare”, au specificat Monica Șuică și Cristian Iosep, unii dintre cei mai activi voluntari în materie de preluare donații în cadrul asociației, la Târgoviște și respective București.

Persoanele alese să se bucure de cadourile oferite în cadrul campaniei MARELE CRĂCIUN au fost selectate cu ajutorul profesorilor, medicilor sau altor organizații non-profit partenere. Campania s-a adresat în special copiilor nevoiași și bunicilor singuri, sprijinul oferit fiind unul simbolic. De la școli și grădinițe până la secții de psihiatrie ale spitalelor, centre de copii sau vârstnici, Spiridușii TOTUL ESTE POSIBIL au ajuns pretutindeni.  Prin campania MARELE CRĂCIUN, organizația își propune să acopere și categoria de cazuri sociale, în condițiile în care principalele trei arii de interes pentru ONG sunt: educația, sănătatea și sportul.

Aproximativ 10 tone de donații au ajuns în toate județele din România, partenerul logistic fiind și în această campanie DPD România, care acordă suport permanent organizației începând cu luna februarie a acestui an. MARELE CRĂCIUN s-a bucurat și de sprijinul Profi România, Start Bit, Bunzl România, Laboratorul de Șosete, Farmacia de Detergent, Babol Exim, care au contribuit cu donații în produse sau sponsorizări. Compania Autonom și Fundația Autonom și-au mobilizat angajați din echipele locale ca voluntari. Mulțumiri speciale echipei Sport Management Events pentru susținerea cauzei în cadrul competiției sportive Cluj Eco Trail.

Acțiunea MARELE CRĂCIUN se va desfășura pe întreaga durată a lunii decembrie, iar pe lista finală de beneficiari care acum se ridică la peste 10.000 de persoane, asociația TOTUL ESTE POSIBIL speră să adauge minim alți 1.000 de copii și bunici.

ÎNSCRIERI ÎN CAMPANIE

Dacă ştii o comunitate sau instituție unde este nevoie de ajutor constând în cadouri de Sărbători, trimite propunerea pe adresa: da@totulesteposibil.org

DESPRE TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația este o platformă caritabilă pentru cauze din domenii multiple. Educația, sănătatea, sportul, arta, cultura, protecția mediului sau animalelor sunt domeniile în care ONG-ul se implică activ și cu rezultate optime. Întreaga activitate se derulează exclusiv cu ajutorul voluntarilor, asociația neavând niciun angajat.

Proiectele organizației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org

TOTUL ESTE POSIBIL 🐢 🎅