Audiții pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene 2015

Update: noul termen limită pentru înscriere este 2 februarie 2015.

Orchestra de Tineret a Uniunii Europene organizează pe 7 februarie 2015, la Ateneul Român din Bucureşti, audiţii pentru noua stagiune, candidaţii putând să se înscrie până pe data de 25 ianuarie 2015.

Audiţiile au loc anual în toate ţările Uniunii Europene și se adresează tinerilor muzicieni cu vârste cuprinse între 14 şi 24 de ani (inclusiv la 31 decembrie 2014).

Înscrierea se face prin completarea formularului disponibil pe site-ul artexim.ro, până la data de 25 ianuarie 2015. Candidatul va prezenta la audiţie o lucrare la alegere şi lucrările impuse de organizatori (bibliografie disponibilă accesând link-ul http://www.euyo.org.uk/orchestral-extracts).

Programarea pentru audiţie va fi comunicată ulterior termenului limită de înscriere. În cadrul acestei selecţii sunt vacante aproximativ 140 de locuri în orchestră, iar tinerii selectaţi din peste 4.000 de candidaţi fac parte din cele 28 de ţări ale Uniunii Europene, inclusiv dintre membrii actuali ai orchestrei, care trebuie să se prezinte la audiţii pentru a-şi păstra locul.

Orchestra de Tineret a Uniunii Europene este unul dintre cele mai prestigioase şi dinamice ansambluri de profil ale lumii, reunind cei mai talentaţi tineri muzicieni din ţările Uniunii Europene, sub bagheta unor faimoşi dirijori, trecând peste barierele culturale şi concertând pe scenele din întreaga lume. Orchestra oferă şansa unei experienţe profesionale unice pentru tinerii instrumentişti care îşi doresc o carieră muzicală în ansamblu. Dezvoltarea tehnicii interpretative la cel mai înalt nivel, experienţa marilor săli de concert, întâlnirea cu cei mai buni maeştri îi pregătesc pentru o carieră internaţională de succes. Peste 90% dintre membrii orchestrei ajung muzicieni profesionişti de marcă, iar cea mai mare parte a lor îşi găsesc cu uşurinţă locul în ansambluri de profilde prim rang ale Europei.

Orchestra susţine două turnee anuale, primăvara şi vara, fiind prezentă în cele mai importante săli şi festivaluri ale Europei. Fiecare turneu este precedat de o perioadă de rezidenţă, de studiu şi de repetiţii intensive. Pe lângă turneele tradiţionale, susţine frecvent concerte şi serii de spectacole în Europa şi pe alte continente. Participarea la concerte, turnee şi sesiuni de pregătire a tinerilor muzicieni selectaţi sunt finanţate în totalitate de Orchestra de Tineret a Uniunii Europene.

În stagiunea 2014/2015, în urma audiţiilor de la Bucureşti din februarie 2014, trei muzicieni români au fost selectaţi ca membri în Orchestra Europeană de Tineret: Adrian Dima (vioară), Andrei Mihăilescu (contrabas) şi Sorin-Vlad Spasinovici (violă).

În cadrul proiectul EUYO European Music Campus – Youth, Music and Renewal at the Heart of Europe, organizat de European Union Youth Orchestra în iulie 2014 (Grafenegg, Austria) şi dedicat tinerilor sub 18 ani, au fost selectaţi Paul-Marian Răducanu (vioară), Dan Ion Nanoveanu (vioară), Irina Fârtat (violă) şi Benjamin Chircă (violoncel).

Artexim, instituţie a Ministerului Culturii, organizează în colaborare cu Institutul Cultural Român audiţiile pentru selecţia anuală a Orchestrei Europene de Tineret (European Union Youth Orchestra, EUYO). Începând cu anul 2010, participarea muzicienilor români la EUYO este sprijinită de Institutul Cultural Român. Artexim este organizatorul Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, al unor turnee de spectacole în străinătate pentru instituţiile artistice din România şi al unor evenimente pentru promovarea tinerelor talente peste hotare.