Aurora – prinţesa inocentă şi Scarpia – tiranul, în noi interpretări pe scena ONB

Acasa/arta / cultura / entertainment, COMUNICATE DE PRESA, monden / lifestyle/Aurora – prinţesa inocentă şi Scarpia – tiranul, în noi interpretări pe scena ONB

Frumoasa din pădurea adormită - Mihai Mezei&Madalina StoicaÎn dimineaţa zilei de duminică, 26 februarie (11:00), pe scena Operei Naţionale Bucureşti va avea loc reprezentaţia spectacolului “Frumoasa din pădurea adormită” (Piotr Ilici Ceaikovski).

Pentru prima oară în cariera sa, balerina Mădălina Stoicava da viaţă personajului titular Aurora. „Orice balerină râvneşte la rolul Aurorei. De trei săptămâni repet intens chiar şi în timpul meu liber. Abia aştept să interpretez acest rol, este diferit de tot ce am dansat până acum. Ador rolurile pozitive, de exemplu nu aş putea să interpretez niciodată rolul Carabosse”.

Mădalina Stoica a debutat  ca solistă la Opera Naţională din Zagreb în anul 2006, iar la Opera Naţională Bucureşti în 2009. A colaborat cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, cu Opera Naţională Rijeka (Croaţia), Opera Naţională din Maribor (Slovenia).În 2010  a obţinut premiul al II-lea la concursul internaţional de balet şi dans contemporan de la Sibiu, iar în 2006 a ajuns în finala concursului internaţional de balet Premio Roma (Italia).  Din repertoriul solistei fac parte rolurile:  Clara din Spărgătorul de nuci, Pas de troix, Lebedele mici, Dansul napolitan din Lacul lebedelor (Piotr Ilici Ceaikovski); rolul titular din Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici (Cornel Trăilescu) ;  rolul titular din Giselle (Adolphe Ch. Adam).

Partenerul de scenă al  Mădălinei Stoica este balerinul Mihai Mezei, care va debuta în rolul prinţului Desiré. “Am emoţii pentru acest debut pentru că este un rol greu şi provocator, dar şi pentru că este primul meu rol principal după o perioadă de pauză. Sper să fim cu toţii o încântare pentru public“, a declarat balerinul.

Mihai Mezei a obţinut o bursă studii la Academia Naţională de Dans Clasic din Roma (Italia, 2001). Printre rolurile pe care balerinul le-a interpretat se numară : Siegfried din Lacul Lebedelor, Printul din Spargatorul de nuci (Piotr Ceaikovski), Basilio din  Don Quijote, Solor din Baiadera (Ludwig Minkus).

Din distribuţie fac parte soliştii şi colaboratorii ONB : Laura Blică-Toader, Adina Tudor, Gabriela Popovici, Oana Bădănoiu, Mihaela Soare, Mariya Lozanova, Andra Ionete, Lucas Campbell-debut, Raul Oprea, George Mocanu, Gabriela Mocanu, Răzvan Marinescu, Cătălin Caracaş, Virgil Ciocoiu, Antonel Oprescu, Maki Shirase, Diana Tudor, Kokoro Umemoto, Bogdan Cănilă-debut, Alina Oprescu.

Reprezentaţia se va desfăşura sub conducerea muzicală a dirijorului Ciprian Teodoraşcu.

În aceeşi duminică, 26 februarie (19:00), spectatorii sunt aşteptaţi  la „Tosca” (Giacomo Puccini). În cadrul acestui spectacol va debuta baritonul Valentin Vasiliu,  în rolul lui Scarpia. “Pentru mine Scarpia este o provocare, un personaj foarte puternic care foloseşte atributele sale întru-un mod adesea cinic, dur, foloseşte pioşenia ca pe o unealtă <profesională> pentru a obţine informaţiile dorite”. Din câte a studiat până acum,  baritonul Valentin Vasiliu îl caracterizează pe Scarpia: “este un tiran sadic, care se mainfestă normal până când temperamentul şi dorinţa de a avea totul sub control devin lege”.

Solistul a declarat că are mici emoţii  la  fiecare spectacol: “de data aceasta abia aştept apariţia pe scenă, fiind unul dintre rolurile de care am fost fascinat la începutul carierei mele şi pe care l-am aprofundat în ani de studiu, introspecţie şi comparaţie între diferiţi mari interpreţi din istorie dar  şi din prezent.”

Valentin Vasiliu a absolvit Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi a urmat cursuri de master în cadrul aceleiaşi universităţi, iar timp de patru semestre a studiat tehnică vocală la The Catholic University of America din Washington.

Solistul a colaborat, de-a lungul carierei sale, cu filarmonici din Europa, SUA şi Extremul Orient, cu Opera Naţională Bucureşti, Wiennerkammeroper, New York National Opera, West Palm Beach Opera, Opera Las Vegas, Carnegie Hall, Washington Opera. A fost maestru de cor şi a condus orchestre de coarde în şcoli din Las Vegas.

Din repertoriul său fac parte roluri precum Pizarro din Fidelio (Ludwig van Beethoven), Escamillo, Morales din Carmen (Georges Bizet), Gérard din Andrea Chénier (Umberto Giordano), Schaunard din La Bohème (Giacomo Puccini), Telramund din “Lohengrin” (Richard Wagner). Solistul a susţinut turnee în Japonia, Coreea de Sud, China, SUA.

Valentin Vasiliu a devenit solist al Operei Naţionale Bucureşti începând cu anul 2011.

Din distribuţie fac parte artiştii şi colaboratorii ONB : Mariana Colpoş, Călin Brătescu (invitat special), Marius Boloş (debut), Paul Basacopol, Valentin Racoveanu, Daniel Filipescu, Dan Indricău, Antonela Bârnat.

Conducerea muzicală a spectacolului îi aparţine dirijorului  Adrian Morar.

Anca Baloc

Consilier de presa

Departamentul Promovare

OPERA NATIONALA BUCURESTI