AVITECH – Câştigătoare la InAVation Awards 2012! - Reprezentant Blackmagic Design, Reprezentant AVITECH - Iuliu Cristian, Editor InAVate - Chris FitzsimmonsAVITECH este onorată să anunţe câştigarea premiului “Most InAVative Leisure & Entertainment Facility” în cadrul concursului InAVation Awards 2012. Distincţia a fost obţinută pentru proiectul Complexul Cultural “Eugen Ionescu”, implementat de AVITECH în Slatina.

Concursul InAVation Awards s-a aflat la cea de-a şasea ediţie şi este organizat de prestigioasa revistă InAVate, liderul publicaţiilor online de integrare şi tehnologie Pro AV din regiunea EMEA. Evenimentul a avut loc pe 1 februarie 2012 în cadrul ISE (Integrated Systems Europe) – cea mai mare expoziţie europeană dedicată profesioniştilor din domeniul audio-video. Anul acesta expoziţia s-a bucurat de un număr record de participanţi – peste 825 expozanţi şi 40.869 vizitatori. Pentru a vedea lista completă a câştigătorilor şi a proiectelor finaliste la InAVation Awards 2012, click aici.

AVITECH a fost pentru al treilea an consecutiv singura finalistă din România în cadrul concursului. La startul competiţiei s-au aflat peste 75 de proiecte, grupate în 8 categorii. În finală au intrat câte 4 proiecte pentru fiecare categorie. Premiul câştigat de AVITECH a fost ridicat de Iuliu Cristian, Presales Consultant –  reprezentantul companiei la eveniment.

În calitate de antreprenor general în cadrul proiectului de la Slatina, AVITECH a gestionat şi realizat lucrări de proiectare şi design, amenajări exterioare şi interioare, instalaţii, dotări profesionale audio-video, IT&C şi de siguranţă şi mobilier specializat pentru toate sălile.

Complexul cuprinde o sală de teatru multifuncţională cu dotări pentru conferinţe, două săli de cinematograf cu tehnologie 3D de ultimă generaţie, o cafenea literară, un foaier, camere pentru repetiţii şi relaxare, cabine pentru actori, depozit decoruri şi costume.

Între echipamentele şi sistemele oferite de AVITECH, dedicate teatrelor şi cinematografelor, se numără: scenotehnică (scenă, stâlpi susţinere lumini, cortina), sisteme cinema digitale 3D, proiectoare digitale, servere digitale, procesoare audio digitale, ecrane de proiecţie, sonorizare surround, lumini profesionale, tratamente acustice, mobilier de cinema şi teatru.

Soluţia oferită a inclus şi numeroase echipamente şi sisteme complementare: reţele voce date şi telefonie, sisteme IT&C, de conferinţă pentru săli multifuncţionale (integrate în sala de teatru), de automatizare si control, de securitate, sisteme detecţie incendiu, sisteme de adresare publică, reţele digital signage pentru interior şi exterior etc.

Pentru detalii despre proiectul de la Slatina, vă invităm să vizionaţi un scurt material video accesând acest link.

Despre InAVation Awards

Concursul InAVation Awards este renumit pentru selectarea şi premierea anuală a celor mai importante proiecte de integrare audio-video din regiunea EMEA şi se organizează în fiecare an în cadrul ISE (Integrated Systems Europe) – cea mai mare expoziţie europeană dedicată profesioniştilor din domeniul audio-video. Evenimentul este organizat de prestigioasa revistă InAVate, liderul publicaţiilor online de integrare şi tehnologie Pro AV din regiunea EMEA.

Despre AVITECH

AVITECH este unul dintre cei mai importanţi integratori din România de soluţii şi sisteme pentru domeniile audio-video, IT & C, securitate, siguranţă, instalaţii electrice, automatizări, soluţii ce au la bază echipamente şi servicii de cea mai bună calitate. Compania este structurată în prezent pe divizii specializate în cinci domenii de activitate: Audio-Vizual, Securitate, Systems, IT & C, Service. AVITECH are sediul central şi showroom-ul în Voluntari-Ilfov şi două sucursale în Cluj-Napoca şi Chişinău (Republica Moldova). Pentru o acoperire optimă a României şi Republicii Moldova compania are centre regionale de suport tehnic în Alba-Iulia, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Ploieşti şi Timişoara, precum şi în Chişinău.

# # #

Persoana de contact:

Gabriela Degeratu

PR Specialist

gabriela.degeratu@avitech.ro

0752 10 11 52