Balerina Sena Hidaka va debuta pe scena Operei Nationale Bucuresti!

Acasa/arta / cultura / entertainment, Arta si Cultura, COMUNICATE DE PRESA, monden / lifestyle/Balerina Sena Hidaka va debuta pe scena Operei Nationale Bucuresti!

Joi, 21 februrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerina de origine japoneză Sena Hidaka, absolventă a Academiei Vaganova din Sankt Petersburg (Rusia), una dintre cele mai renumite şcoli de balet din lume, va interpreta pentru prima oară rolul principal feminin Aurora din spectacolul de balet Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski.

Frumoasa din padurea adormita pe scena ONB

Sunt foarte bucuroasă că voi avea parte de această mare oportunitate, și anume debutul în rolul Aurora pe scena Operei Naționale București. Emoţiile sunt mari, însă vreau să transmit publicului bucuria dansului”, a declarat Sena Hidaka. Balerina de doar 21 de ani s-a alăturat echipei ONB în anul 2011, repertoriul artistei cuprinzând roluri din baletele Don Quojite și Baiadera de Ludwig Minkus, Giselle și Corsarul de Adolphe Ch. Adam, Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski etc.

De altfel, Opera Naţională Bucureşti colaborează cu balerini din Japonia, Italia, Franţa, Elveţia, Marea Britanie şi Bulgaria. Cei mai mulţi balerini străini din cadrul ONB sunt însă de origine japoneză, a declarat șeful Companiei de balet a ONB, prim-balerinul Alin Gheorghiu: „Balerinii asiatici sunt foarte serioşi, corecţi, respectă programul repetiţiilor, învaţă foarte uşor, sunt buni dansatori şi chiar reprezintă un câştig pentru compania noastră de balet. Sena Hidaka este o dansatoare care a absolvit Academia Vaganova, având o tehnică foarte bună. Balerina primeşte pentru prima oară un rol titular, dar până acum a dansat ireproşabil, motiv pentru care îmi inspiră încredere totală”.

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

 

 

Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski

Joi, 21 februrie, ora 19.00 – Sala Mare

Libretul: I. Vsevolojski şi Marius Petipa

după basmul lui Charles Perrault

Dirijor: Ciprian Teodoraşcu
Coregrafie: Alexa Mezincescu
Scenografie: Adriana Urmuzescu

 

Distribuţia:

 

Aurora – Sena Hidaka (debut)

Desirée – Gigel Ungureanu

Zâna Liliac – Noellie Coutisson (debut)

Carabosse – Laura Blică Toader (debut)

Suita Carabosse – Vicenţiu Popescu, Gabriel Luca, Mircea Ioniţă, Andrei Dolcoş

Zâna Făinii – Akane Ichii (debut)

Zâna Candorii – Bianca Stoicheciu

Zâna Firimiturilor – Reina Yagura

Zâna Canarului – Mariya Lozanova

Zâna Vigorii – Rin Okuno

Doi zefiri – Shohei Horiuchi, Shohya Oheda

Regele – Antonel Oprescu (debut)

Regina – Gabriela Mocanu

Catalabutte – Răzvan Marinescu

Patru cavaleri – Cătălin Caracaş, Virgil Ciocoiu, Bogdan Plopeanu (debut), Raul Oprea

Prietenele – Rin Okuno, Megumi Koshi, Diana Tudor

Pietrele preţioase – Rin Okuno, Alice Minoiu, Reina Yagura (debut)

Pisica – Akane Ichii

Motanul – Lucas Campbell

Prinţesa Florina – Andra Ionete

Pasărea albastră – Bogdan Cănilă

Scufiţa – Alina Ştefănescu

Lupul – Shohya Oheda

www.operanb.ro

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!