Proiectul de twinning „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar”, lansat la 18 octombrie 2021 și realizat de Banca Națională a Moldovei (BNM) cu asistența Uniunii Europene, a ajuns la final.
Proiectul a fost implementat timp de doi ani și șase luni, cu sprijinul consorțiului format din Banca Națională a României (BNR)- lider se proiect, Banca Olandei (De Nederlandsche Bank – DNB), Banca Lituaniei (Lietuvos Bankas – LB), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) din România cu finanțarea Uniunii Europene. Un alt beneficiar al proiectului a fost Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) din Republica Moldova.
Crearea unei noi strategii de politică macroprudențială, alinierea cu Directivele UE a reglementărilor în domeniul asigurărilor și creditării nebancare, ajustarea reglementărilor de monitorizare a infrastructurii pieței financiare și pregătirea dosarului de aderare a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro SEPA sunt printre cele mai importante realizări ale proiectului.
Acestea au fost prezentate marți, 19 martie 2024, în cadrul unui eveniment public desfășurat la Chișinău.
În deschiderea conferinței, guvernatoarea BNM, Anca Dragu, a menționat că datorită asistenței europene, banca centrală de la Chișinău a avansat simțitor în alinierea instrumentelor de supraveghere a pieței financiare la normele și standardele europene:
„Am oferit rezultate tangibile participanților pieței și am reușit să pregătim dosarul de aderare la SEPA, trimis recent Consiliului European al Plăților. Este timpul să mergem mai departe. Ne propunem să obținem în acest an o evaluare pozitivă a echivalenței legislației bancare cu cea europeană conform metodologiei Autorității Bancare Europene, astfel încât atractivitatea sectorului bancar din Moldova pentru investitorii din UE să crească”, a subliniat guvernatoarea BNM.
Viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Leonardo Badea, a subliniat, în calitate de partener senior al Consorțiului de implementare, că prin intermediul proiectului de twinning, Banca Națională a Moldovei (BNM) a parcurs o călătorie impresionantă de transformare și reformă. „Plecând de la elaborarea Strategiei de Politică Macroprudențială, dezvoltarea cadrului de testare la stres, a reglementărilor necesare în domeniul sectorului de asigurări și cel pentru infrastructura sistemelor de plăți, continuând cu elaborarea metodologiilor și reglementărilor necesare supravegherii organizațiilor de creditare nebancară, creșterea capacității instituționale și consolidarea stabilității financiare, iar, în final, ajungând până la pregătirea dosarului de aderare la Zona Unică de Plăți în Euro, am fost martori la angajamentul și perseverența echipelor dumneavoastră de a face progrese semnificative într-un timp relativ scurt.”
„Suntem mândri că am contribuit împreună cu partenerii noștri din România și Lituania la succesul acestui proiect. Vom rămâne alături de Banca Națională a Moldovei, în continuare, prin intermediul instrumentelor de cooperare tehnică,” a declarat, la rândul său, guvernatorul băncii centrale a Regatului Țărilor de Jos, Klaas Knot.
În același timp, vicepreședinta Consiliului Băncii Lituaniei, Asta Kuniyoshi, a remarcat că prin eforturile colective ale tuturor celor implicați în proiectul Twinning, s-au obținut rezultate substanțiale. „Perfecţionarea instrumentelor de management al riscului atât în sectorul asigurărilor, cât şi în cel bancar, va conduce Banca Naţională a Moldovei şi autoritatea de supraveghere pe un drum de succes către o economie mai rezilientă. În mod decisiv, angajamentul, profesionalismul și implicarea omologilor noștri din Republica Moldova, atât la nivel de experți, cât și la nivel de conducere, au fost esențiale în promovarea proiectului.”
„Uniunea Europeană a investit 1,73 milioane de euro în cadrul proiectului twinning, în vederea realizării reformelor structurale de lungă durată, care să aducă beneficii atât cetățenilor, cât și companiilor. Împreună, am reușit să îmbunătățim organizarea și guvernanța sectorului financiar, să aducem mai multă încredere în stabilitatea acestuia și, în cele din urmă, să ajutăm țara să se apropie de aderarea la UE”, a menționat Adam Grodzicki, șef adjunct al secției cooperare din cadrul Delegației UE în Republica Moldova.
Partea oficială a evenimentului a continuat cu o sesiune de prezentări, în care s-au analizat eforturile și progresele atinse în cadrul proiectului, dar și impactul lor asupra sectorului financiar.
Proiectul a avut ca obiectiv general sprijinirea Republicii Moldova în implementarea unor reforme legate de Acordul de asociere dintre UE și Moldova/Acordul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) și Agenda de Asociere, iar ca obiectiv specific, consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionarea riscurilor în sectorul financiar.
Pe parcursul celor 30 luni de proiect au fost implementate un număr de 139 misiuni de asistență tehnică ale experților pe termen scurt, inclusiv sesiuni de training derulate pe parcursul a aproximativ 1000 de zile de lucru și 15 vizite de studiu în România și Lituania.
Astfel, la finalizarea proiectului cele mai importante rezultate sunt:
- Elaborarea și aprobarea unei noi strategii de politică macroprudențială;
- Elaborarea cadrului privind modelul de testare macroprudențială la stres;
- Îmbunătățirea calității Raportului de Stabilitate Financiară al Băncii Naționale a Moldovei;
- Elaborarea cadrului primar și a celui secundar privind asigurările și reasigurările și a celui privind asigurările de răspundere civilă auto, în conformitate cu Directivele UE privind Solvabilitate II și MPTL;
- Elaborarea reglementărilor necesare supravegherii sectorului organizațiilor de creditare nebancară (OCN);
- Instruirea personalului BNM responsabil de supravegherea OCN;
- Elaborarea și aprobarea reglementărilor BNM privind activitatea de monitorizare a infrastructurilor pieței financiare și a plăților inclusiv amendarea a patru legi pentru alinierea la cele mai bune practici internaționale și la acquis-ul UE;
- Instruirea personalului BNM responsabil de activitatea de monitorizare a infrastructurii pieței financiare și a sistemelor de plăți;
- Pregătirea dosarului de aderare a Republicii Moldova la Zona Unică de Plăți în Euro care a fost înaintat spre evaluare către Comitetul European de Plăți la data de 30 ianuarie 2024.
Proiectul Twinning a acordat o atenție sporită instruirii angajaților, schimbul de experiență cu experții pe termen scurt conducând atât la perfecționarea cunoștințelor în domeniu, precum și la preluarea celor mai bune practici ale UE.
Impactul rezultatelor proiectului Twinning se referă la fortificarea și diversificarea instrumentelor de supraveghere macroprudențială, îmbunătățirea siguranței și eficienței sistemelor de plată și de decontare, esențiale pentru stabilitatea financiară a țării, ceea ce va oferi investitorilor locali și celor din străinătate oportunități de a participa la dezvoltarea durabilă a pieței financiare locale, cu un nivel înalt de siguranță, cu produse și servicii financiare calitative, care să răspundă cât mai bine necesităților actuale ale diverselor categorii de consumatori și clienți. De asemenea, consolidarea cadrului de reglementare și a procesului de autorizare și supraveghere aferent activității OCN contribuie la îmbunătățirea mediului de afaceri, la consolidarea încrederii investitorilor și la facilitarea intermedierii bancare. În ceea ce privește implementarea noului cadru legal și cu aplicarea noilor practici de supraveghere bazată pe risc în activitatea de supraveghere a sectorului de asigurări, acesta va spori competitivitatea societăților de asigurare și a serviciilor oferite, iar beneficiari ai proiectului, în afară de personalul BNM și comunitatea bancară și nebancară din Republica Moldova vor fi, în cele din urmă, cetățenii Republicii Moldova, care se vor bucura de un sector financiar viabil, stabil și sigur.
Informații suplimentare:
Proiectul a fost structurat pe cinci componente, după cum urmează:
- Componenta 1: Întărirea cadrului macroprudențial pentru a face față acumulării de riscuri sistemice;
- Componenta 2: Elaborarea și implementarea unui nou cadru legal privind supravegherea sectorului de asigurări și asigurări auto de răspundere civilă, aliniat la acquis-ul UE;
- Componenta 3: Elaborarea și implementarea unui nou cadru juridic care să consolideze supravegherea organizațiilor de creditare nebancară;
- Componenta 4: Revizuirea, dezvoltarea și îmbunătățirea reglementărilor interne ale BNM privind activitățile de monitorizare a infrastructurii pieței financiare și a serviciilor de plăți;
- Componenta 5: Alinierea legislației și a cadrului de reglementare din Republica Moldova la cerințele schemelor SEPA și pregătirea procedurii de solicitare a aderării la SEPA în calitate de membru non-SEE (Spațiul Economic European).
Pe parcursul proiectului a lucrat o echipă multidisciplinară. Coordonarea proiectului a fost asigurată de către trei lideri de proiect desemnați de statele membre din partea consorțiului și un lider de proiect din partea statului beneficiar, un manager de programe din partea Delegației UE în Republica Moldova şi un consilier rezident de twinning (RTA) desemnat de BNR împreună cu omologul său desemnat de BNM, patru lideri de componente din partea Consorțiului și cinci lideri de Componente din partea instituțiilor beneficiare, 53 experti pe termen scurt.
Twinning este un instrument al UE de cooperare instituțională între autoritățile statelor membre ale UE și autoritățile țărilor beneficiare. Proiectele Twinning urmăresc scopul de a dezvolta capacitățile instituționale ale autorităților beneficiare. În cadrul acestor proiecte, experți din sectorul public din UE sunt detașați pentru a oferi asistență autorităților beneficiare în vederea atingerii unor obiective specifice. Mai multe informații privind instrumentul de asistență Twinning sunt disponibile pe pagina web a Comisiei Europene.