În conformitate cu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va lansa in circuitul numismatic, începând cu data de 10 martie 2014, un set de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat) şi o monedă din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României.

Caracteristicile tehnice ale monedelor din set (din aur, din argint şi din tombac cuprat) sunt următoarele:

Valoare nominală 100 lei 10 lei 1 leu
Metal aur argint tombac cuprat
Titlu 900‰ 999‰
Formă rotundă rotundă rotundă
Diametru 21 mm 37 mm 37 mm
Greutate 6,452 g 31,103 g 23,5 g
Calitate proof proof proof
Cant zimţat zimţat zimţat
Avers trei monede și o monedă din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României trei monede și o monedă din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României trei monede și o monedă din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României
Revers trei monede și o monedă din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României trei monede și o monedă din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României trei monede și o monedă din argint dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României

Aversul monedei din aur redă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un citat din legea de înființare a Curții de Conturi – „O Înaltă Curte de Compturi se institue la Bucuresci pentru tótă România” – stema României, valoarea nominală „100 LEI” și inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „ALEXANDRU IOAN CUZA”.

Aversul monedei din argint redă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un citat din legea de înființare a Curții de Conturi – „O Înaltă Curte de Compturi se institue la Bucuresci pentru tótă România” – stema României, valoarea nominală „10 LEI” și inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „ALEXANDRU IOAN CUZA”.

Aversul monedei din tombac cuprat redă portretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un citat din legea de înființare a Curții de Conturi – „O Înaltă Curte de Compturi se institue la Bucuresci pentru tótă România” – stema României, valoarea nominală „1 LEU” și inscripțiile în arc de cerc „ROMANIA” și „ALEXANDRU IOAN CUZA”.

Reversul, comun tuturor monedelor (din aur, din argint şi din tombac cuprat), ,prezintă o compoziție care sugerează aniversarea a 150 de ani de la înființarea Curții de Conturi: inscripția „150 ANI”, suprapusă peste un fragment din Monitorul Oficial din 24 ianuarie 1864 în care a fost publicată legea de înființare a Curții de Conturi, sigla instituției și anii „1864” și „2014”.

Caracteristicile tehnice şi descrierea monedei din argint sunt similare celor aferente monedei din argint care intră în componenţa setului de trei monede.

Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent.

Seturile de monede şi monedele din argint vor fi însoţite de broşuri de prezentare a acestei emisiuni numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de:

  • 150 seturi monede (din aur, argint şi tombac cuprat);
  • 250 buc. monede din argint.

Preţurile de vânzare sunt:

  • 1 780,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, din argint şi din tombac cuprat), inclusiv broşura de prezentare;
  • 300,00 lei/buc., exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare.

Monedele din aur, din argint şi din tombac cuprat dedicate aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a seturilor de monede şi a monedelor din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Go to Top