Banca Naţională a României Sigla-BNR

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2017 un sold de 332 305,1 milioane lei. Faţă de luna august 2017 aceasta a crescut cu 0,6 la sută (0,1 la sută în termeni reali), iar în raport cu septembrie 2016 masa monetară s-a majorat cu 12,3 la sută (10,3 la sută în termeni reali).

Tabel 1. Agregatele monetare*
INDICATORI 30 septembrie 2017
(mil. lei)
sep. 2017/
aug. 2017
%
sep. 2017/
sep. 2016
%
M1 (masa monetară în sens restrâns) 199 859,4 0,6 21,8
Numerar în circulaţie ** 61 552,9 1,3 18,9
Depozite overnight *** 138 306,5 0,3 23,1
M2 (masa monetară intermediară) 332 177,5 0,6 12,3
M1 199 859,4 0,6 21,8
Depozite cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv (sunt incluse şi depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv) 132 318,1 0,6 0,4
M3 (masa monetară în sens larg) 332 305,1 0,6 12,3
M2 332 177,5 0,6 12,3
Alte instrumente financiare (împrumuturi din operaţiuni repo, acţiuni/unităţi ale fondurilor de piaţă monetară, titluri de natura datoriei cu maturitatea de până la doi ani inclusiv) 127,6 -0,5 25,2

* date provizorii
** numerar în afara sistemului bancar
*** conturi curente, depozite la vedere

Tabel 2. Masa monetară şi contrapartida acesteia*
INDICATORI 30 septembrie 2017
(mil. lei)
sep. 2017/
aug. 2017
%
sep. 2017/
sep. 2016
%
Masa monetară (M3) 332 305,1 0,6 12,3
Active externe nete** 149 954,6 -4,8 10,9
Active interne nete*** 182 350,5 5,5 13,4

* date provizorii
** se calculează prin scăderea din activele externe a pasivelor externe
Activele externe includ: credite acordate nerezidenţilor; depozite plasate la nerezidenţi; titluri de natura datoriei deţinute (emise de nerezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la nerezidenţi; aurul monetar.
Pasivele externe includ resursele atrase de la nerezidenţi: depozite; titluri de natura datoriei emise pe pieţele externe. Începând cu decembrie 2014, conform noilor standarde statistice internaţionale (SEC 2010), alocările de DST de la FMI sunt incluse în pasive externe.
***se calculează prin scăderea din activele interne a pasivelor interne (cu excepţia elementelor componente ale masei monetare M3).
Activele interne includ: credite acordate rezidenţilor; titluri de natura datoriei deţinute (emise de rezidenţi); acţiuni deţinute şi alte participaţii de capital la rezidenţi.
Pasivele interne (exceptând elementele componente ale masei monetare M3) includ resursele atrase de la rezidenţi: depozite cu durată iniţială mai mare de doi ani (inclusiv depozitele rambursabile după notificare la mai mult de trei luni); titluri de natura datoriei cu maturitate mai mare de doi ani emise pe piaţa internă; capital şi rezerve.

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna septembrie 2017 cu 1,4 la sută (0,9 la sută în termeni reali) faţă de luna august 2017, până la nivelul de 232 703,7 milioane lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,9 la sută (1,4 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei a crescut cu 0,6 la sută (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,4 la sută). La 30 septembrie 2017, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 7,3 la sută (5,4 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2016, pe seama majorării cu 17,1 la sută a componentei în lei (15,1 la sută în termeni reali) şi a diminuării cu 5,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 8,3 la sută).

Tabel 3. Creditul neguvernamental*
INDICATORI 30 septembrie 2017
(mil. lei)
sep. 2017/
aug. 2017
%
sep. 2017/
sep. 2016
%
Credit neguvernamental (total) ** 232 703,7 1,4 7,3
Credit neguvernamental în lei: 142 798,3 1,9 17,1
– gospodării ale populaţiei 77 309,1 1,4 21,5
-persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 65 489,2 2,6 12,3
Credit neguvernamental în valută: 89 905,4 0,6 -5,3
– gospodării ale populaţiei 42 676,5 -0,9 -10,6
-persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 47 228,9 2,0 0,1

*date provizorii
** include şi creditele neperformante

Creditul guvernamental1 s-a majorat în luna septembrie 2017 cu 0,3 la sută faţă de luna august 2017, până la 97 267,2 milioane lei. La 30 septembrie 2017, creditul guvernamental a crescut cu 9,4 la sută (7,5 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2016.

Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna septembrie 2017 cu 0,5 la sută faţă de luna august 2017, până la nivelul de 286 385,5 milioane lei.

Tabel 4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali*
INDICATORI 30 septembrie 2017
(mil. lei)
sep. 2017/
aug. 2017
%
sep. 2017/
sep. 2016
%
Depozite ale rezidenţilor clienţi neguvernamentali (total)** 286 385,5 0,5 10,8
Depozite în lei ale rezidenţilor: 194 052,9 0,1 11,3
– gospodării ale populaţiei 107 528,5 0,0 10,8
– persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 86 524,4 0,3 12,0
Depozite în valută ale rezidenţilor: 92 332,6 1,3 9,6
– gospodării ale populaţiei 63 634,9 1,2 11,3
– persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) 28 697,7 1,5 6,2

* date provizorii
** sunt incluse conturile curente, depozitele la vedere şi toate depozitele la termen, indiferent de scadenţă

Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 6,7 milioane lei, până la 107 528,5 milioane lei. La 30 septembrie 2017, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 10,8 la sută (8,8 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2016.

Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 0,3 la sută, până la 86 524,4 milioane lei. La 30 septembrie 2017, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 12,0 la sută (10,1 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2016.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 1,3 la sută, până la nivelul de 92 332,6 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au majorat cu 1,1 la sută, până la 20 076,2 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 9,6 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 6,1 la sută); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 11,3 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 7,7 la sută), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 6,2 la sută (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice au crescut cu 2,8 la sută).

1 Include creditul acordat administraţiilor publice (administraţia centrală, administraţiile locale, administraţiile sistemelor de asigurări sociale) în sumă de 10 012,5 milioane lei (soldul la 30 septembrie 2017), precum şi titlurile de natura datoriei emise de aceste sectoare instituţionale în sumă de 87 254,7 milioane lei (soldul la 30 septembrie 2017).