La 30 noiembrie 2021, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 39.283 milioane euro, față de 39.843 milioane euro la 31 octombrie 2021.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

  • Intrări de 2.049 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor; alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
  • Ieşiri de 2.609 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.305 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2021 au fost de 44.588 milioane euro, faţă de 44.984 milioane euro la 31 octombrie 2021.

Plăţile scadente în luna decembrie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 216 milioane euro.