Cu doua albume la activ, Pot (2014), Umaniac (2017) și două single-uri lansate în perioada pandemiei (Dezleagă-mă și Când ne mai facem bine), trupa Bodark revine în 2025 cu un single nou, Vorbește-mi, un imn închinat comunicării interumane autentice, un strigăt împotriva superficialității și a barierelor create de tehnologie.
Acesta este disponibil pe canalul de Youtube al trupei începând cu data de 27 februarie 2025, printr-un lyric video inedit.
„Un simplu tremur al vocii ne transmite mult mai multe decât orice cuvinte scrise, orice rânduri sau texte care nu vor putea niciodată fi înlocuite cu emoțiile și sentimentele comunicării prin viu grai. Și nu doar o dată am asistat la neînțelegeri sau chiar certuri din cauza unor mesaje scrise cărora nu li s-a înteles intenția, au fost răstălmăcite sau înțelese greșit” – ne transmite Vali Mihnea, solistul și unul dintre membrii fondatori ai trupei Bodark.
Un aspect inedit al piesei este prezența violoncelului lui Sergiu Marin, artist ce și-a pus anterior amprenta și pe albumul Pot. Piesa este înregistrată în studioul Bodark si este mixată și masterizată de Andrei Bazi.
Noua piesă va fi sărbătorită și printr-un concert de lansare cu intrare liberă, duminică, 9 martie, în True Club, București. Îi voi avea alături în calitate de invitați speciali pe cei de la Trupa LUNATIC.
În decursul anilor de activitate, trupa Bodark a reușit să își formeze un stil propriu, o combinație de rock alternativ și clasic, completat de pasaje de sintetizatoare, violoncele sau viori. Muzica lor este complexă, piesele sunt construite pe riff-uri puternice de chitară alternate cu pasaje melodice, cu o dinamică variată. Versurile abordează teme de la probleme politice, sociale și existențiale, până la introspecții personale și reflecții asupra naturii umane. Astăzi, Bodark înseamnă Vali Mihnea (voce), Marius Barbu (chitară), Ionuț Guzu (chitară), Andrei Dancău (tobe), Dani Rizea (bass).
Trupa LUNATIC a apărut în vara anului 2020. Muzica trupei oscilează între o radiografie a emoțiilor și trăirilor personale și un pamflet al condiției umane – cele două fețe ale trupei. Ca gen abordat, se poziționează undeva între pop-rock și space-rock.