Într-un moment în care lumea revine la un limbaj al puterii, al descurajării militare și al competiției tehnologice globale, semnalăm o carte esențială pentru înțelegerea secolului al XX-lea și a prezentului: Bomba atomică. Cursa pentru construirea și furtul celei mai periculoase arme din lume, de Steve Sheinkin, publicată în colecția Sapiens, Editura ART. Cartea, distinsă cu Premiul Robert F. Sibert și Premiul YALSA pentru excelență în non-ficțiune, este considerată una dintre cele mai clare, captivante și relevante lucrări dedicate istoriei bombei atomice, adresându-se atât tinerilor, cât și adulților.
Steve Sheinkin, fost autor de manuale, mărturisește că a început să scrie astfel de volume pentru a „repara nedreptatea prin care istoria devine plictisitoare în școli”. Și reușește. Cartea sa se citește ca un adevărat thriller: lideri politici, savanți, spioni, laboratoare secrete, fabrici ascunse în mijlocul deșertului și decizii care aveau să determine nu doar deznodământul celui de-Al Doilea Război Mondial, ci și arhitectura securității globale pentru următoarele opt decenii.
Lumea pare să îndrepte, ca atrasă de un magnet al autodistrugerii, spre o nouă cursă a înarmării, de această dată condusă de tehnologie, inteligență artificială. Războiul convențional – unul dintre ele purtat chiar la granița României – nu mai este atât de…. Convențional. Drone, aparate de zbor fără pilot, roboți geniști: totul se rescrie în timp real, odată cu viteza de adaptare la tehnologie. Cu toate acestea, nu departe în trecut, un experiment științific a rescris regulile jocului și a transferat de la știință către armată o putere nemaivăzută, temută și azi: bomba atomică.
Dacă ultrapremiatul film „Oppenheimer” al lui Christopher Nolan ne-a cucerit prin drama personală a fizicianului care a condus „Proiectul Manhattan”, cartea lui Sheinkin reconstruiește sistemul care a făcut posibilă bomba: alianțele și rivalitățile dintre state, cursele de cercetare care se suprapuneau, rețelele de spionaj sovietice și tensiunea morală din interiorul comunității științifice. Autorul nu scrie doar despre experimente și teorii, ci despre oameni aflați în fața unei responsabilități istorice fără precedent. „Este o poveste despre știință, spionaj, război și moralitate – toate combinate într-un singur eveniment istoric”, afirmă Sheinkin.
Relevanța volumului este remarcabilă în contextul actual. Optzeci de ani după invenția care a zguduit istoria, omenirea are aceeași întrebare: ce facem atunci când progresul tehnologic devine mai rapid decât etica și capacitatea de decizie politică? Iar răspunsurile pe care ni le oferă această carte sunt apăsătoare, dar devin și un instrument de reflecție asupra deciziilor pe care le avem de luat.
Dincolo de informație și context geopolitic, cartea este și o excelentă resursă educațională. Profesorii o recomandă în licee și facultăți, iar cluburile de lectură o aleg pentru discuții interdisciplinare despre responsabilitate, știință, putere și consecințele deciziilor umane. Ritmul alert, structura narativă și capacitatea autorului de a transforma arhivele și rapoartele secrete în poveste vie fac textul accesibil și memorabil.
„Această carte incitantă și impresionantă poate fi tonicul necesar oricărui adolescent care crede că istoria este plictisitoare”, scria The Wall Street Journal la apariția ei în SUA. Iar Kirkus Reviews nota că este „o lucrare excelentă despre un moment și un demers care au schimbat lumea pentru totdeauna”.
Bomba atomică pare o carte despre trecut. Argumentele cu care ne invită la reflecție și asupra prezentului și viitorului o transformă într-un instrument literar de cunoaștere și înțelegere profundă a lumii. Iar acest instrument trebuie să existe în „sertarul” de lecturi obligatorii al fiecărui individ responsabil, indiferent de vârstă.
Publicată în 2025, cartea „Bomba atomică” este disponibilă acum în colecția Sapiens, la Editura ART. Pe lângă Premiul Robert F. Sibert – acordat de Association for Library Service to Children (ALSC) pentru cea mai bună carte de non-ficțiune destinată tinerilor, cartea a mai fost distinsă cu Premiul de excelență YALSA pentru non-ficțiune – oferit de Young Adult Library Services Association pentru cea mai valoroasă lucrare educațională pentru adolescenți. De asemenea, a fost nominalizată la National Book Award și Newbery Honor.