Burger King România anunță că mult așteptatele produse Plant-Based – Plant-Based Whopper & Plant-Based Nuggets – au ajuns și în România. Noile produse se adresează fanilor Burger King și flexitarienilor care preferă produsele fără carne dar încă își doresc să simtă gustul și consistența cărnii. Acestea pot fi găsite în toate cele șase restaurante Burger King din București, dar și pe platformele de delivery.

Plant Based Whopper – 0% carne, 100% gust

Plant-Based Whopper, noul produs intrat în meniul Burger King România, este făcut pe grătar cu flacără, carnea fiind înlocuită cu ingrediente pe bază de plante, cu roșii, salată proaspătă, maioneză, ketchup, castraveți murați și ceapă feliată, totul într-o chiflă cu semințe de susan. Noii burgeri, gătiți pe binecunoscutele grătare Burger King, au toată savoarea dată de grătarul cu flacără pe care clienții deja o cunosc și o iubesc de la celebrul Whopper.

Plant Based Nuggets – 0% pui, 100% gust

Plant-Based Nuggets arată ca originalele nuggets și au același gust, însă fără urmă de pui. Noile Plant-Based Nuggets de la Burger King nu sunt în niciun caz mai prejos decât cele din carne când vine vorba de gust și oferă clienților o alternativă fără carne la King Nuggets. Crusta aurie învelește delicat nugget-ul din soia, care oferă o experiență deosebit de crocantă.

Burger King urmărește noile tendințe și ascultă de cerințele clienților săi. Produsele Plant-Based reprezintă o alternativă gustoasă pentru toți cei care își doresc să experimenteze produse fără carne, dar care vor să se bucure în continuare de gustul incomparabil al produselor noastre vedetă. Vom lăsa produsele Plant-Based să vorbească de la sine și să vedem dacă fanii noștri pot face diferența!”, a declarat Alin Nenciu, Marketing Manager Burger King România.

Plant-Based Whopper și Plant-Based Nuggets au fost concepute împreună cu The Vegetarian Butcher, un specialist în dezvoltarea produselor de tip Plant-Based. Cele două companii s-au reunit pentru a crea produse care ar putea schimba industria QSR pentru totdeauna.

Pentru pregătirea produsului Plant-Based Whopper este folosit același grătar ca pentru restul produselor din carne de vită. Maioneza conține gălbenuș de ou.

Noile produse Plant-Based vor fi disponibile în toate restaurantele din România, începând cu luna aprilie, pentru a oferi clienților și fanilor Burger King o alternativă fără carne.

Despre AmRest
AmRest Holdings, SE este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri în 25 de țări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, Pokai, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB. În România, AmRest operează Starbucks și lanțul de restaurante Burger King.

Despre Burger King
Zilnic, peste 11 milioane de clienți vizitează restaurantele BURGER KING® din întreaga lume și sunt întâmpinați cu servicii de înaltă calitate, produse cu un gust desăvârșit și prețuri accesibile. Înființat în 1954, BURGER KING® este al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume. De peste 50 de ani, originala HOME OF THE WHOPPER® și-a luat angajamentul de a folosi ingrediente premium și de a oferi clienților rețete originale și experiențe de familie.