Cea mai moderna sala polivalenta din Romania a fost inaugurata la Cluj-Napoca!

“Le multumesc in primul rand clujenilor pentru ca din banii lor, integral de la bugetul local, a fost realizata aceasta „bijuterie” dedicata sportului si divertismentului.
Clujul are acum cea mai frumoasa, performanta si dotata sala sportiva din Romania, comparabila cu cele din UE. Astfel, am reusit sa punem municipiul nostru pe harta competitiilor sportive nationale si internationale. Este o dovada a capacitatii Clujului de evolutie si dezvoltare axata pe calitate si excelenta”, a declarat primarul Emil Boc.

Nume mari ale sportului clujean au taiat simbolic panglica de inaugurare: Simona Richter, laureata a Jocurilor Olimpice la judo, Ciprian Porumb, capitan al echipei de tenis de Cupa Davis a Romaniei, Mircea Barna, sportiv care a inregistrat 50 de selectii in nationala de baschet a Romaniei, Eva Zorgo, multipla campioana la atletism si Remus Campeanu, fotbalist care a purtat zece ani banderola de capitan al „U” Cluj.