La această oră trenurile de călători circulă fără întreruperi, unele ajungând la destinații cu întârzieri / 45 de trenuri din cele 1200 /zi, 3% din numărul total / ca efect al opririi spontane a lucrului din cursul zilei de 22 martie.
Începând cu ora 13, la sediul CFR Călători vor continua negocierile cu reprezentanții sindicatelor.
Administraţia şi federaţiile sindicatele reprezentative se află în negocieri pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă 2017-2018, negocieri în cadrul cărora conducerea CFR Călători a anunţat că în bugetul companiei pentru anul 2017 este inclusă o creştere a fondului de salarii, creştere care va conduce în urma negocierilor la majorări.
Clasele de salarizare se vor reașeza pentru funcțiile de bază de execuție, cu posibilitatea de diferențiere în funcție de complexitatea și de volumul de muncă. Există propunerea Administrației ca salariile de la baza grilei să se majoreze cu un procent mai mare față de cele de la funcțiile de conducere.
Rugăm pasagerii ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre eventualele modificări din trafic. Restituirea contravalorii biletelor se face la cererea călătorilor conform reglementărilor. Detalii suplimentare pe http://cfrcalatori.ro/ro/tarife-tara/renuntare-calatorie.