HISTORY® transmite în premieră și în exclusivitate, din 25 martie, în fiecare miercuri, de la ora 21:00, serialul „Comori salvate”, care prezintă activitatea riscantă și deseori, contra cronometru a echipelor de demolare şi recuperare ale unei importante firme canadiene specializate în astfel de servicii. Misiunea acestora este de a dărâma clădiri, nu înainte însă de a salva obiectele valoroase dinăuntru.

Înainte ca buldozerele și celelalte utilaje să fie puse în funcțiune pentru demolarea unor case sau a altor tipuri de clădiri, la cererea proprietarilor sau a administrației publice, echipa de recuperări intră în acțiune. Fiecare episod reprezintă o cursă solicitantă și plină de adrenalină pentru șeful de echipă Ted Finch, mâna sa dreaptă, Justin Fortin și novicele, Julien Savag, în încercarea de a găsi cât mai multe artefacte și lucruri valoroase în clădirile care urmează să fie demolate, înainte ca cealaltă echipă să își înceapă activitatea ireversibilă.

Echipa de recuperare este antrenată pentru a evalua rapid utilitatea și prețul lucrurilor pe care oamenii le abandonează, dar si pentru a revalorifica aceste obiecte, astfel încât membrii echipei își vor putea exersa din plin abilitățile de negociere. Așadar, un serviciu de demolare reușește să scoată la lumină obiecte valoaroase și surprinzătoare, care altfel nu ar fi fost descoperite niciodată, de la seifuri vechi de secole, jucării de colecție, popice vintage, accesorii de iluminat străvechi, până la grinzi din lemn masiv și chiar o mașină de epocă.

Serialul „Comori salvate” aduce în prim-plan nu doar procesul de căutare-găsire-valorificare al acestor lucruri, ci spune și poveștile din spatele acestor obiecte abandonate, care altfel ar fi rămas necunoscute.

Despre HISTORY®

HISTORY® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea.

HISTORY® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

HISTORY® a fost lansată în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradusă în 37 de limbi. HISTORY® reprezintă principalul canal din portofoliul A + E Networks.

Televiziunea HISTORY® este disponibilă în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, IPTV și DTH din țară, inclusiv: Digi, Telekom, UPC Vodafone, Akta-DCS, Orange TV.

Pentru mai multe detalii, puteţi accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.