Dincolo de cei doi mari compozitori români la care se face referință adesea – GEORGE ENESCU și CIPRIAN PORUMBESCU – există mari muzicieni despre care știm mult prea puțin și mai ales ale căror realizări sunt insuficient promovate.
THEODOR ROGALSKI (1901 – 1954), dirijor, pianist și compozitor român cu origini poloneze, s-a perfecționat la Conservatorul din Leipzig și la Schola Cantorum din Paris, unde a studiat orchestrația cu nimeni altul decât Maurice Ravel, celebrul creator al Bolero-ului.
În 1926 a câștigat premiul I pentru compoziție la Concursul Național de Compoziție ”George Enescu” și Enescu însuși a selectat lucrarea lui Rogalski – ”Schițe simfonice” – pentru concertul prezentat la Expoziția Internațională de la New York (1939).
A fost primul dirijor al Orchestrei Naționale Radio, ansamblul pe care l-a condus de la pupitru vreme de două decenii și care îi dedică, de altfel, concertul său prezentat vineri, 2 aprilie, de la 19.00.
Evenimentul marchează 120 de ani de la nașterea compozitorului.
Sub bagheta dirijorului ADRIAN MORAR veți asculta, din creația lui Theodor Rogalski, lucrările ”La chef”, ”Dansul domnişoarei Capsali” și ”Balada pe teme populare româneşti” (solo vioară: Virgil Zvorișteanu), în aranjamente semnate de Alexandru Rogalski – nepotul compozitorului – și de Ioan Dobrinescu.
Programul serii continuă cu Salieri – Variațiuni pe tema ariei ”La folia di Spagna” și Mozart – Simfonia nr. 29.
Concertul va fi transmis LIVE pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical și în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.