Banca Comercială Romană (BCR) oferă posibilitatea fermierilor să obţină în avans credite de până la 90% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA iar rambursarea creditului, atât principalul cât şi dobânzile aferente, se poate face într-o singură tranşă, la scadenţă.

Subvenţiile se acordă în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS) 2014 cu dobânzi atractive care nu depăşesc ROBOR 6M + maxim 4% p.a cât şi comisioane aferente creditului de maximum 1% p.a.

„Pentru a simplifica procesul de acordare al acestor credite pentru fermierii care încep deja pregătirea culturilor de toamnă, BCR a redus termenul de acordare al banilor, până la maxim 3 zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei. Totodată, un alt avantaj major adus produsului faţă de programul anterior este eliminarea obligativităţii de prezentare a unor garanţii suplimentare în cazul creditelor de până la 300.000 lei, în afara cesiunii în favoarea băncii a subvenţiei pe care o au de încasat de la APIA. De asemenea, specific acestor credite este posibilitatea rambursării creditului într-o singură tranşă, la scadenţă, din încasarea subvenţiei, fără perceperea lunară a dobânzilor. Astfel, agricultorii sunt scutiţi de plata lunară a dobânzilor pe parcursul perioadei de creditare, putând astfel folosi resursele financiare proprii cu scopul reinvestirii acestora în vederea îmbunătăţirii şi creşterii suprafeţei cultivate”, a declarat Magda Sandulescu – Director Executiv Managementul Segmentelor Retail, BCR.

BCR oferă aceste împrumuturi producătorilor agricoli, persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice care prezintă Adeverinţa de înregistrare fermier emisă de APIA prin care se confirmă eligibilitatea acestora la obţinerea finanţării.

Beneficiari de subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit.

Banca Comerciala Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR este banca Nr.1 în România după valoarea activelor (14,4 mld EUR), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare. BCR este cel mai valoros brand financiar din România, după gradul de încredere al clienţilor şi după numărul celor pentru care BCR este principală instituţie cu care fac banking.

BCR oferă gama completă de produse şi servicii financiare prin intermediul unei reţele de 22 de centre de afaceri si 23 de birouri mobile dedicate companiilor şi 551 de unităţi retail localizate în majoritatea oraşelor din întreaga ţară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca Nr.1 din România pe piaţa tranzacţiilor bancare, clienţii BCR având la dispoziţie cea mai mare reţea naţională de ATM – aproape 2.100 de bancomate şi POS – 13.500 de terminale pentru plată cu cardul la comercianţi, precum şi servicii complete de Internet banking, Mobile Banking, Phone-banking şi E-commerce.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 44.000 de angajati deservesc 16.5 milioane de clienti in cadrul a 2.800 de filiale din 7 tari (Austria, Republica Ceha, Slovacia, Romania, Ungaria, Croatia, Serbia). La 30 iunie 2014, Erste Group detinea active totale in valoare de 198,4 miliarde EUR si inregistra un raport cost/venituri de 55,4%. Indicele capitalului comun de rangul 1 (Basel 3 implementat partial) s-a imbunatatit la 11,7%.