• Advertising4U.RO-advertising.and.media.solutions-Comunicate.de.presa.Info.Evenimente.Media.NEWS.BUSINESS

În perioada 10 – 17 martie 2014, Banca Națională a României și Ministerul Educației Naționale au derulat la nivel național, la invitația organizatorilor Child & Youth Finance International, „Săptămâna Mondială a Banilor” (Global Money Week). Suita de manifestări, al căror format se derulează începând cu anul 2012 în peste 80 de țări, se înscrie în activitățile prevăzute de Protocolul de colaborare semnat anul trecut, între BNR și MEN.

Peste 6100 de elevi din școli și licee, din 19 județe și Municipiul București, au vizitat unitățile teritoriale ale BNR, beneficiind de prezentări despre istoria banilor, elementele de siguranță și viața bancnotelor, istoria BNR și a monedei naționale. Pe parcursul vizitei, elevii și cadrele didactice însoțitoare au vizionat filme și au putut afla despre activitățile specifice unei bănci centrale în cadrul dialogului cu reprezentanți ai BNR și Monetăriei Statului.

Evenimentul principal al săptămânii a fost conferința internatională „Educaţia Financiară: investiţie în viitorul societăţii!”, organizată în parteneriat cu Child and Youth Finance International, Junior Achievement România, precum și cu sprijinul Visa Europe. Lucrările au fost deschise de domnul Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR și de Ministrul Educației, domnul Remus Pricopie. A fost evidenţiată importanța educației financiare și necesitatea integrării activităților și proiectelor atât la nivel național, cât și în plan european. Această conferință marchează totodată începerea demersurilor pentru elaborarea unui white paper dedicat educației financiare în vederea creșterii gradului de cultură financiară, la nivel național.

Redăm în continuare câteva impresii ale participanților la „Săptămâna Mondială a Banilor”.

  • „Modul în care au ştiut să explice noţiunile despre bani, elemente de siguranţă, stârnirea interesului, a curiozităţii, filmuleţele alese, zâmbetul şi tonul potrivite, amabilitatea… m-au făcut să vad dincolo de faptul că mă aflam într-o Bancă. O şcoală care ne marchează tuturor viaţa: banii! Acum, elevii care au participat, merg zilnic la şcoală, dar învăţătura are altă culoare, alt înţeles, altă perspectivă.” – profesor dintr-o școală gimnazială din Bacău.
  • Credeam ca oamenii care se ocupă cu banii sunt nişte oameni reci, rigizi. Am rămas plăcut impresionată de căldura cu care am fost primiţi, de deschiderea domnilor care ne-au prezentat informaţiile legate de mişcarea banilor. Am pus întrebări şi ni s-a răspuns pe înţelesul nostru. M-am simţit importantă şi am aflat lucruri interesante.” – elevă, 13 ani, Sibiu
  • …mi-a plăcut că am fost lămurit. Aceste activităţi, desfăşurate în afara pereţilor clasei, sunt file din portofoliul meu, din ceea ce învăţ la şcoală, ceea ce mă pregăteşte să devin mare (adult)” – elev dintr-o școală gimnazială din județul Brașov

Mai multe informații despre proiectele educaționale derulate de către Banca Națională a României, împreună cu mediul preuniversitar și academic, se regăsesc pe site-ul www.bnr.ro.

Go to Top