Concert Corul Naţional de Cameră Madrigal cu ocazia Zilei Europene a Limbilor

ELITE ART Club UNESCO, în parteneriat cu Alumnus Club pentru UNESCO şi Federaţia Europeană a Cluburilor, Centrelor şi Asociaţiilor UNESCO, sub auspiciile Alianţei Civilizaţiilor, vă invită la concertul Corului Madrigal cu ocazia Zilei Europeane a Limbilor, miercuri, 24 septembrie 2014, ora 19.00, la Bibilioteca Naţională, Sala Atrium.

 

Ziua Europeană a Limbilor a fost proclamată la sfârşitul Anului European al Limbilor, de către Consiliul Europei în data de 6 mai 2001, cu obiectivul de a încuraja procesul de învăţare a limbilor străine în Europa. Diversitatea lingvistică reprezintă cheia unei mai bune comunicări interculturale şi este unul din elementele principale ale bogatului capital cultural al continentului, de aceea Consiliul Europei încurajează plurilingvismul în Europa.

Concertul din data de 24 septembrie îi va avea ca solişti pe Anna Mirescu şi Denis Maxim, acompaniaţi la harpă de Ileana Rotaru, sub bagheta Annei Ungureanu. Prezinta Marilena Neacsu.

Vor fi interpretate piese compuse de Orlando di Lasso, Erasmus Widmann, Giaches de Wert, Juan del Encina, Jhon Bennet, Giovanni Pierluigi da Palestrina, Tomaso Lodovico da Vittoria, Jaques Alphonse de Zeegant, Vytatutas Miskinis, Tudor Jarda, Miryam Marbe, Cornelia Tautu, Arr. Dan Mihai Goia, Mihai Moldovan, Adrian Pop.

Prin proiectul „Concert Madrigal de Ziua Europeană a Limbilor în Bucureşti”, ELITE ART Club UNESCO promovează susţinerea plurilingvismului şi aduce sărbătoarea limbilor europene în spaţiul bucurestean, prin organizarea recitalului corului Madrigal, un adevarat patrimoniu cultural al României, recunoscut la nivel mondial ca „Bun Cultural Universal” (Paris, 1992) şi pentru diversitatea limbilor repertoriului în care performează (minim 6 limbi).

Proiectul „Concert Madrigal de Ziua Europeană a Limbilor în Bucureşti” este o iniţiativă culturală a ELITE ART Club UNESCO, în parteneriat cu Alumnus Club pentru UNESCO şi Federaţia Europeană a Cluburilor, Centrelor şi Asociaţiilor UNESCO, finanţat de ArCuB în Cadrul Programului Cultural București 555. Proiect sustinut de Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO si Biblioteca Nationala a Romaniei.

Comenteaza