Concert extraordinar de colinde şi cântece de Crăciun susţinut de Corul de cameră „Preludiu” la Ateneul Român

Corul de cameră Preludiu

Corul de cameră „Preludiu”, dirijat de maestrul Voicu Enăchescu, va susţine un concert extraordinar de colinde şi cântece de Crăciun la Ateneul Român , duminică 20 decembrie 2015, de la ora 19:00.
 
Atmosfera plină de linişte şi pace a Crăciunului ne va pătrunde în suflet, ca în fiecare an, la concertele de Corului „Preludiu” al Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”  care au devenit deja o tradiţie. Rafinamentul interpretării, frumuseţea repertoriului abordat, carisma dirijorului Voicu Enăchescu, care de multe ori renunţă la postura sobră a conducătorului tradiţional de cor, în favoarea uneia mai relaxată şi mai apropiată de public – iată „ingredientele” unui concert de succes, gata să recreeze magia Crăciunului, de neratat pentru iubitorii artei autentice de cea mai înaltă calitate.
 
În cei peste 43 de ani de activitate, „Preludiu” a realizat 350 de înregistrări radio şi TV, un disc „Electrecord” şi trei C.D. (Colinde şi cântece de Crăciun, Muzica bizantină în cultura românească, Maeştri ai artei corale româneşti).
De la apariţia sa, formaţia a prezentat mai mult de 2.500 de concerte pe marile scene din România şi din străinătate, în cursul celor peste 90 de turnee efectuate în 30 de ţări din Europa, America şi Asia, fiind laureată la mai multe festivaluri internaţionale (Pardubice, Nitra, Barcelona, Celje). Corul de cameră „Preludiu” şi dirijorul Voicu Enăchescu au primit, cu ocazia ediţiei a XIII-a a Festivalului Internaţional „George Enescu” (1995), „Premiul pentru excepţionalul program prezentat”, distincţie acordată de Uniunea Interpreţilor, Coregrafilor şi Criticilor Muzicali din România. 
 
Anul 2012, a însemnat înca o dată confirmarea internaţională a Corului de cameră „Preludiu”: Premiul I la Festivalul de muzică ortodoxă de la Bialystok-Polonia, Medalia de aur acordată corului „Preludiu” şi premiul pentru cel mai bun dirijor primit de maestrul Voicu Enăchescu la Festivalul Coral Internaţional de la Beijing-China.
 
În toamna anului 2014, „Preludiu” a fost invitat de onoare în Grecia pentru a susţine trei concerte la Atena, Pireu şi Nafplio.
 
Ca o recunoaştere a activităţii artistice deosebite, dirijorul Voicu Enăchescu a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.

Biletele se pot procura de la Casa de bilete a Ateneului Român – telefon 021-315.68.75, Program: Marţi – Vineri între orele 12-19.

Comenteaza