În perioada 1-6 august va avea loc la Bucureşti Concursul Naţional de Musical, primul eveniment de acest tip din România, organizat de Universitatea Națională de Muzică București și coordonat de prof. univ. dr. Mihai Cosma, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională.

Cele 3 etape ale Concursului și o serie de workshop-uri pentru finaliști – care vor beneficia de training de actorie, cânt și dans, pentru a se prezenta cât mai bine în fața publicului – se vor desfăşura la Universitatea Națională de Muzică București, între 1 şi 6 august.

La concurs s-au înscris numeroși tineri muzicieni, actori și dansatori, proveniți din 8 orașe ale României, dar și din Republica Moldova. Printre piesele pe care le vor propune publicului se numără momente celebre din musicaluri și filme Disney de mare popularitate cum ar fi Fantoma de la Operă, Chicago, Mizerabilii, Cats, Cabaret, West Side Story, Hamilton, My Fair Lady, Frozen, Aladdin, Mulan, Mica sirenă etc. etc.

Din echipa de jurați și mentori fac parte personalități reprezentative ale scenei românești precum Adi Nour, Alina Petrică, Ana Bianca Popescu, Ioana Sihota (Jazzy Jo), Cătălin Petrescu, dirijorul Daniel Jinga, compozitorul Mihai Alexandru, muzicologi, critici muzicali, teatrologi ș.a.

Finala cu public va avea loc vineri 6 august de la ora 19.30, la Universitatea Națională de Muzică București. Intrarea liberă, cu rezervare prealabilă la vocal.arts.international@gmail.com.

Detalii pe pagina de Facebook ”The International Grand Prix of Romania”.