Conferinţă economică pe tema IMM-urilor la Sibiu

Acasa/business / banci / asigurari / finante, COMUNICATE DE PRESA, diverse/Conferinţă economică pe tema IMM-urilor la Sibiu
  • Conferinţă economică pe tema IMM-urilor la Sibiu

Conferinţă economică pe tema IMM-urilor la Sibiu

În perioada 21 – 23 aprilie va avea loc la Sibiu o conferinţă pe teme economice intitulată “Regândirea unei politici moderne pentru IMM-urile europene”. Evenimentul este organizat de SME Europe în cooperare cu Senatul Economic European şi în parteneriat cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu, Clubul Economic German Transilvania, Societatea Economiştilor Maghiari din România – filiala Bucureşti, Consiliul Judeţean Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu. Conferinţa se desfăşoară sub înaltul patronaj al Comisarului European pentru Piaţa Internă, Industrie, Antreprenoriat şi IMM-uri, doamna Elżbieta Bieńkowska.

“În cadrul acestei conferinţe dorim să aducem un plus de informaţie cu privire la mediul politic şi economic în care activează sectorul IMM din regiunile noastre, dar şi referitor la provocările legate de creştere şi succes în Europa şi pe piaţa globală. Un accent deosebit va fi pus pe barierele administrative care stau în calea dezvoltării sectorului IMM, pe subvenţii, taxe şi concurenţa loială. Schimbul de idei nu se va opri doar la nivel teoretic, obiectivul fiind ca participanţii să examineze şi să discute pe marginea situaţiei economice din România şi să aibă posibilitatea de a-şi împărtăşi experienţa. Vom analiza şi situaţia sectorului IMM din România, ţintind punctele forte, dar şi din perspectiva provocărilor politicii europene pentru IMM-uri.” declară organizatorii SME Europe cu privire la obiectivele Conferinţei.

În marja conferinţei economice, organizatorii vor facilita contacte în cadrul unor întâlniri de tipul „B2B” – business to business –  care să aibă loc între antreprenorii participanţi. IMM-urile din judeţul Sibiu au fost invitate de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu să participe la lucrările Conferinţei.

Printre vorbitorii în cadrul discuţiilor de vineri, 22 aprilie se numără domnul Ingo Friedrich – preşedinte al Senatului Economic European, fost vicepreşedinte al Parlamentului European, preşedinte de onoare al SME Europe, domnul Ivan Štefanec – parlamentar european, membru în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor a Parlamentului European şi vicepreşedinte SME Europe, domnul Paul Rübig – parlamentar european, membru în Comisia de Industrie, Cercetare şi Energie a Parlamentului European, preşedinte de onoare al SME Europe, domnul Iuliu Winkler – parlamentar european, vicepreşedinte al Comisiei de Comerţ Internaţional a Parlamentului European şi prim-vicepreşedinte al SME Europe, domnul Horst Heitz – director executiv al SME Europe, domnul Constantin Şovăială – preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Sibiu şi domnul Eugen Iordănescu – director General al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu.

Panelurile de discuţii vor viza teme precum subvenţiile, taxarea şi facilităţile fiscale, structurile de asociere ale IMM-urilor şi posibilităţile de finaţare disponibile. Sâmbătă, 23 aprilie sunt planificate câteva vizite în teren, la unităţi de producţie din Sibiu.

Primarul interimar al Sibiului, doamna Astrid Fodor, va adresa invitaţilor un cuvânt de bun venit şi va purta discuţii cu o delegaţie din partea Conferinţei pe tema mediului economic din municipiul Sibiu, din punctul de vedere al relaţiei acestuia cu administraţia locală.

Go to Top