Agora Group organizează mâine conferința cu tema Networks – today & beyond, la sala Ronda a Hotelului Intercontinental din București, începând cu ora 9.30.

Reţelele au însemnat mereu dispozitive conectate între ele ce îndeplinesc diverse funcţii. Inventarea şi extinderea exponenţială a Internetului a dus la redefinirea permanentă a conceptului de reţea. Şi asta deoarece, în timp, peste structura hard a unei reţele, indiferent că transmisia semnalelor se face prin legături terestre sau wireless, s-au suprapus tot mai mult reţelele de conţinut. Un exemplu elocvent ar fi reţelele sociale, care de câţiva ani dau o imagine complet schimbată a conceptului de reţea.

Practic, oamenii înşişi au ajuns să devină punctele nodale de acces şi interacţiune din reţele. Înseamnă asta o „umanizare” a conceptului? Răspunsul este parţial da şi parţial nu.

Firme cu nume mari din întreaga lume au anunţat de mai bine de un an că reţelele viitorului vor fi cele M2M. Adică reţelele în care maşinile vor comunica direct cu alte maşini, fără intervenţie umană.

Conferinţa Agora cu tema Networks – today and beyond îşi propune, prin prezentările partenerilor CIO Concil, HP, DELL și Class IT, să exploreze ce înseamnă reţeaua în ziua de azi şi, mai ales, ce va însemna mâine.

Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media PRWave, PRWave Directory, MediaLook, Ziare.com, HIT.ro, Business24, MyJob, Agora News, IT Trends și Digital Trends. Alți parteneri: INDACO Systems, ARIES, ANIS, BVMW, Byblos, iNES, DigiSign.

Despre Conferintele de Tehnologie Agora

Conferintele de Tehnologie Agora reprezinta o suita de manifestari menite a prezenta solutii concrete pentru administratia publica centrala si/sau institutiile financiar-bancare, telecom, utilitati si marile companii. Conferintele de Tehnologie Agora sunt organizate in Bucuresti si se adreseaza factorilor de decizie si directorilor IT din marile corporatii.

Detalii la www.agora.ro/conferinte .