Consiliul Concurenţei a declanşat, în urma unei sesizări, o investigaţie pe piaţa comercializării serviciilor de media (consultanţă şi strategie, planificare, dezvoltare şi cumpărare de media).
Investigaţia se referă la o posibilă înţelegere între companiile active pe această piaţă, în vederea eliminării concurenţei la licitaţiile pentru atribuirea conturilor de publicitate ale clienţilor din România (companii multinaţionale).
Legea Concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei.
Companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.
Persoanele fizice sau juridice pot să transmită Consiliului Concurenţei observaţii sau puncte de vedere în legătură cu această investigaţie, utilizând următoarele mijloace de contact: prin fax la numărul 021/318.49.08 sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei – Serviciul Carteluri, Piaţa Presei Libere nr. 1, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod postal 013701, Oficiul Poştal nr. 33.
Octombrie 2012
Biroul de Presa

Go to Top