Cristi Puiu participă la PARIS PHOTO, cel mai mare și important târg internațional de artă din lume dedicat artei fotografice, care are loc în perioada 8-11 noiembrie 2018 la Grand Palais în Paris, Franța.
Seria de fotografii Sieranevada, semnată de Cristi Puiu, a fost selectată pentru sectiunea PRISMES în cadrul Paris Photo 2018, Cristi Puiu fiind singurul artist roman selectat anul acesta.
Cristi Puiu s-a născut pe 3 aprilie 1967, în București. Este unul dintre cei mai premiați regizori români atât în țară, cât și în străinătate, cunoscut pentru filme precum “Moartea domnului Lăzărescu (2005), “Aurora” (2010) și “Sieranevada” (2016).
În 1992, începe cursurile de pictură în cadrul Școlii Superioare de Arte Vizuale din Geneva. La un an după începerea studiilor își descoperă pasiunea pentru cinema. Tot în acest domeniu își dă și licența, în 1996.
În 2001, filmul său „Marfa și banii” este selecționat la Quinzaine des Réalisateurs, la Cannes. „Marfa și banii” este socotit de către criticii din țară drept filmul-far al Noului Cinema Românesc. În 2005, „Moartea Domnului Lăzărescu”, al doilea lungmetraj al lui Cristi Puiu, câștigă Marele Premiu la secțiunea Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes, certificând nașterea Noului Cinema Românesc. Următoarele filme, „Aurora” și „Sieranevada” sunt și ele prezente în selecțiile Un Certain Regard, în 2010, respectiv Palme d’Or, în 2016. În prezent, Cristi Puiu se află în postproducție cu noul său film.
Talentul și preocuparea lui Cristi Puiu pentru domeniul artelor vizuale nu se limitează însă la pictură și cinema: în timpul filmărilor pentru filmul ”Sieranevada” devine din ce în ce mai interesat de fotografie, așa încât, în 2017, își face debutul și în acest domeniu și expune seriile de fotografii „Sieranevada” (la Galeria Baril, din Cluj) și „Lacul Morii” (la Muzeul de Artă din Arad).
CRISTI PUIU, fotograf
“În luna ianuarie 2016, Sieranevada se afla în post-producție. Tot atunci am pornit în căutarea unei imagini pentru afiș. Am traversat Bucureștiul de la est la vest, sperând să găsesc în inima cvartalelor de blocuri construite în anii ’80 imaginea susceptibilă de a spune ceva despre mine și despre filmul la care încă lucram.
Astfel, pornind de la cimitirul Mărcuța, trecând pe acasă și traversând centrul către Lacul Morii, am adunat peste 9000 de fotografii.
Dintre acestea, una a devenit afișul filmului Sieranevada.” (Cristi Puiu, București)
* Credit Foto Matei Buță pentru cristinastanciulescu.ro