KPMG ROMANIA SRL informează publicul cu privire la progresul proiectului „Parteneriat pentru competență – practica, primul pas către o carieră în domeniul economic” – cod SMIS 311348, desfășurat în perioada 01.12.2024 – 30.11.2027, în parteneriat cu Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.
Cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, proiectul se află în plină derulare și are ca scop facilitarea tranziției elevilor de la teorie la practică, prin dezvoltarea competențelor solicitate de angajatori.
Obiectivul proiectului
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de creșterea relevanței formării profesionale a 268 elevi prin organizarea a 444 stagii de practică la angajator, relevante pentru domeniul lor de pregătire.
Progres înregistrat după 20 de luni de implementare
După 20 de luni de implementare, proiectul a contribuit semnificativ la îmbunătățirea calității și relevanței formării profesionale, oferind elevilor oportunitatea de a participa la activități practice adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii. Activitățile desfășurate până în prezent sprijină dezvoltarea competențelor esențiale, inclusiv a celor digitale și antreprenoriale, și promovează metode moderne de pregătire. Rezultatele intermediare obținute până în prezent confirmă că proiectul se află pe drumul cel bun pentru atingerea obiectivelor stabilite și pentru creșterea șanselor de integrare profesională a elevilor participanți.
➢ Indicatori de realizare – EECO06+07: Copii și tineri
• Țintă: 268 persoane
• Realizat: 220 persoane
➢ Indicatori de rezultat – EECR03: Persoane care dobândesc o calificare la încetarea calității de participant
• Țintă: 243 persoane (peste 90% dintre participanți)
• Realizat: 55 persoane
Rezultate obținute până în prezent
• 220 elevi înmatriculați în învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, care beneficiază de sprijin prin participarea la programe de învățare la locul de muncă
• 293 stagii de pregătire practică organizate
• 55 elevi care au susținut și promovat examenele de certificare
• 83 participări la competiții profesionale
• 91 premii acordate
Astfel, la 20 de luni de la începerea implementării, proiectul înregistrează progres conform planificării activităților, cu rezultate intermediare atinse și cu activități operaționale bine structurate pentru atingerea rezultatelor finale.
