Cluj-Napoca, 17 mai, ora 19:00, Olimpia Business Center (sediul Nokia), Dorobantilor nr 98-100, etajul 8, va avea loc lansarea oficiala a clubului local al celei mai renumite organizatii de vorbit in public din lume, Toastmasters.

In cadrul acestui eveniment, membrii clubului Toastmasters Cluj vor sustine o intalnire demonstrativa ce va contine o prezentare a organizatiei, discursuri pe teme pregatite si pe teme surpriza si evaluari ale acestor discursuri, din punct de vedere al continutului si al tehnicilor de prezentare folosite. Intalnirea este deschisa persoanelor interesate de a se alatura acestei initiative.

In mediul competitiv actual, abilitatile puternice de comunicare aduc un avantaj clar asupra limbilor innodate. Multi oameni platesc sume importante pentru seminarii prin care sa dobandeasca aptitudinile si increderea necesara pentru a face fata unui public. O optiune mai putin costisitoare dar cu nimic mai prejos, o reprezinta Toastmasters International. Aceasta organizatie, aparuta acum mai bine de 80 de ani, a reusit sa devina, printr-un mod dovedit si placut, piatra de temelie in practicarea comunicarii si in dezvoltarea abilitatilor de conducere ale membrilor sai. Toastmasters reprezinta o metoda flexibila si accesibila de imbunatatire si exersare constanta a abilitatilor de prezentare. Prin accentul pus pe gandirea critica si dezvoltarea leadership-ului, programul interactiv ofera posibilitati de imbunatatire personala oricui, indiferent de aria de activitate profesionala.

Toastmasters International este principala initiativa globala dedicata transformarii comunicarii orale eficiente intr-o realitate cotidiana. Fondat in 1924, in SUA, de catre Dr. Ralph Smedley, implica peste 250,000 membri la nivel mondial, in 12,000 cluburi din 106 tari in intreaga lume. Toastmasters este prezent in Romania, din 2008, in Timisoara, Cluj si Bucuresti .

Bogdan Doaga VP Public Relations bogdan.doaga@gmail.com 0745-178457
bogdan.doaga@gmail.com