DONA a lansat programul „Sănătos de sus până jos” în Constanța și Tulcea

Acasa/COMUNICATE DE PRESA, sanatate, social/DONA a lansat programul „Sănătos de sus până jos” în Constanța și Tulcea
  • DONA a lansat programul „Sănătos de sus până jos” în Constanța și Tulcea

DONA a lansat programul „Sănătos de sus până jos” în Constanța și Tulcea

Rețeaua de farmacii DONA desfășoară în Constanța și Tulcea programul „Sănătos de sus până jos”. Campania, desfășurată până pe 14 iunie inclusiv, a fost concepută cu scopul de a aduce săptămânal în atenția pacienților cele mai frecvente afecțiuni medicale, oferindu-le ocazia de a afla informații valoroase despre șase arii terapeutice importante: sistemul cardiovascular; dermatologia și alergiile; analizele de sânge; sistemul digestiv, metabolismul și hepatoprotectoarele; diabetul; sistemul muscular-scheletic şi reumatologia. Programul „Sănătos de sus până jos” se desfășoară în toate cele 8 unități DONA din județul Constanța, respectiv 2 unități din județul Tulcea.

Acces la medici

În perioada 11 – 29 mai, de luni până vineri, constănțenii vor putea discuta cu medicii generaliști de la Spitalul Privat ISIS, Heka Hospital și Rețeaua de Sănătate REGINA MARIA. Cei interesați pot merge în oricare dintre cele 8 unități DONA din Constanța:

  • DONA Constanța 1: Bulevardul Tomis, numărul 137
  • DONA Constanța 2: Strada Eliberării, numărul 10, Bloc 1
  • DONA Constanța 3: Bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 95, bloc AV1
  • DONA Constanța 4: Bulevardul Tomis, Piața Tomis III – cort amplasat în apropierea farmaciei
  • DONA Constanța 5: Strada Răscoalei din 1907, numărul 5-7, Piața Unirii, corp C2
  • DONA Constanța 6: Strada Unirii, numărul 70, Bloc D, parter
  • DONA Constanța 7: Strada Brizei, numărul 22 A
  • DONA Constanța 8: Strada Titus Budac, numărul 4, lot 1, C1, parter

În aceeași perioadă, tulcenii se vor întâlni cu medicii generaliști de la Centrul Medical Visa Med în două unități DONA:

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

  • DONA Tulcea 1: Strada 1848, numărul 17, Bloc 9, Scara C, Etaj P, Apartament 2
  • DONA Tulcea 2: Strada Isaccei, numărul 81, Bloc U2, parter

Pe lângă anamneză, se vor realiza măsurări de tensiune arterială și puls. Agenda completă de testare a parametrilor biologici poate fi consultată în orice farmacie DONA din cele două orașe. Mai mult, pacienţii vor avea acces la un set de materiale educative care conțin informații detaliate despre fiecare categorie de sănătate inclusă în program.

Puncte colectate, cadouri garantate

Campania „Sănătos de sus până jos” include, de asemenea, un mecanism de acumulare de puncte cadou în baza folosirii cardului de fidelitate pentru cumpărăturile din farmaciile DONA din cele două județe. Astfel, până pe 14 iunie, pacienţii DONA vor putea primi circa 3500 de cadouri practice pentru toată familia, printre care: aparat de masaj, cântar electric, set de pictură, tensiometre, set de grădinărit sau gonflabile de plajă pentru copii.

„Ideea programului «Sănătos de sus până jos» a apărut anul trecut, în urma discuțiilor cu farmaciștii din unitățile DONA, cei care interacționează, în mod direct, cu pacienții și care le cunosc cel mai bine nevoile medicale. Cu ajutorul lor, am identificat afecțiunile medicale cel mai des aduse în discuție de către pacienți și am hotărât să venim în sprijinul lor printr-un program de informare și consiliere. Timp de trei săptămâni, locuitorii din Constanța și din Tulcea vor putea beneficia de consiliere oferită de personal medical calificat. Mai mult, până pe 14 iunie, vor descoperi în unitățile DONA incluse în program numeroase cadouri practice pentru toți membrii familiei, promoții și oferte la sute de produse, dar și avantaje la reţetele compensate”, au declarat reprezentanţii DONA.

Programul a mai fost organizat până acum în trei orașe, respectiv Ploiești, Râmnicu Vâlcea și Drăgășani. Alte orașe urmează a fi integrate în următoarele luni.

* Regulamentul de desfăşurare a campaniei este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant şi poate fi consultat în farmaciile DONA din Constanța, respectiv Tulcea, sau pe www.farmaciiledona.ro.

 

 

Despre DONA

DONA este una din cele mai mari reţele de farmacii, cu capital integral românesc, având o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa locală şi deservind lunar aproximativ 1,6 milioane de pacienţi din toată ţara. Compania are circa 2000 de angajaţi şi numără peste 250 de farmacii.

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!