Două etape ale Cupei Mondiale Feminine de sărituri cu schiurile au loc la Centrul Sportiv de la Râşnov

Acasa/COMUNICATE DE PRESA, social, sport/Două etape ale Cupei Mondiale Feminine de sărituri cu schiurile au loc la Centrul Sportiv de la Râşnov
  • aaa_Advertising4U.ro-Platforma _de_Promovare_ONLINE

România va găzdui două etape ale celei mai importante competiţii feminine de sărituri cu schiurile: Cupa Mondială Feminină. Acestea vor fi organizate de Federația Română de Schi Biatlon (FRSB) sub egida Federației Internaționale de Schi (FIS), cu sprijinul OMV Petrom și vor avea loc pe 7 și 8 februarie la Centrul Sportiv Râșnov.

Două reprezentante ale României se numără printre sportivii înscriși: Daniela Haralambie, prima reprezentantă a României în Cupa Mondială şi Bianca Ştefanuţă, pentru prima dată prezentă într-o etapă de Cupă Mondială. Ele se vor concura alături de 39 de sportive din 12 ţări, inclusiv cele mai bune trei săritoare la nivel mondial. În fiecare zi, vor avea loc două manşe de sărituri. În cea de-a doua manşa se vor califica doar primele 30 de sportive.

„Romania a dovedit ca are potențial de a da campioni mondiali în sport, însă performanţa trebuie încurajată şi susţinută financiar. Noi ne-am orientat către gimnastica feminină şi săriturile cu schiurile, pe care le susținem în cadrul unor parteneriate public-private. Bugetul alocat gimnasticii este de 2,5 milioane de euro în perioada 2014-2016, iar cel alocat săriturilor cu schiurile este de 2,5 milioane de euro, în perioada 2014-2017. Prin promovarea acestor discipline sportive, ne dorim sa oferim noi perspective sportivilor noştri şi să-i susţinem în drumul lor spre performanţă”, declară Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

2015 este al doilea an consecutiv când, la Centrul Sportiv de la Râşnov, sunt organizate etape din cadrul Cupei Mondiale Feminine. Cele două competiţii se vor desfășura pe cea mai mare trambulină din Valea Cărbunării, omologată de FIS, cu o dimensiune de 100 metri. În prezent, cea mai bună săritură de pe această trambulină la proba de feminin este de 100,5 metri şi a fost realizată anul trecut de japoneza Sara Takanaki, câştigătoarea Cupei Mondiale în 2014.

Probele de sărituri se vor desfăşura pe 7 şi 8 februarie 2015, începând cu ora 13:30, accesul publicului fiind gratuit şi vor fi transmise la televiziunea națională.

Competiția este organizată de Federația Română de Schi Biatlon (FRSB) sub egida Federației Internaționale de Schi (FIS), cu sprijinul OMV Petrom și în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Primăria orașului Râşnov. Ca şi în cazul ediţiei de anul trecut, OMV Petrom suportă mare parte din costurile aferente organizării etapelor de la Râşnov. De asemenea, compania a finanţat cu 3 milioane de euro construcţia centrului de sărituri cu schiurile de la Râşnov.

„Ca urmare a succesului de anul trecut, FIS a propus organizarea a două noi etape de Cupa Mondială și în 2015, la Râșnov. Suntem deosebit de onorați că România va găzdui din nou primele 30 de săritoare cu schiurile din lume, printre care se va număra și sportiva noastră, Daniela Haralambie. Reconstruim astfel bazele unei tradiții în sărituri cu schiurile prin menținerea bazei sportive de la Râșnov în programul competițional al Cupei Mondiale și confirmăm angajamentul pe care ni l-am asumat alături de partenerii noștri, de a aduce performanța pe trambulinele de la Râșnov. Totodată, prin aceste competiții de nivel mondial, Romania pregătește organizarea Campionatelor Mondiale de Juniori in 2016 şi Jocurile Olimpice ale Tineretului in 2020”, declară Puiu Gaspar, Secretar General al Federației Române de Schi Biatlon.

„Centrul de sărituri cu schiurile din Valea Cărbunării, realizat într-un parteneriat public-privat de succes, este o adevărată mândrie pentru noi. Ne propunem să creștem tot mai mult standardele și să aducem, pentru locuitorii din Râșnov, cele mai importante competiții internaționale. Prin această nouă Cupă Mondială marcăm un nou moment extrem de important în strategia noastră de a transforma Râşnovul într-un nume respectat la nivel competiţional mondial”, declară Adrian Veștea, Primarul orașului Râșnov.

OMV Move & Jump
Proiectul OMV Move & Jump lansat în 2007 susţine tinerii săritori cu schiurile din România. În cadrul proiectului, compania acordă sprijin pentru dezvoltarea de programe de instruire și competiție specifice (inclusiv cantonamente), sprijin pentru achiziţionarea echipamentelor necesare sportivilor, sprijin în construirea de trambuline de sărituri cu schiurile în România (centrul de la Râşnov), precum şi transferul de cunoștințe de specialitate în sărituri cu schiurile de la experţi renumiţi. Bugetul aferent proiectului pentru perioada 2007-2017 este de 10 milioane de euro. Proiectul se derulează în cadrul a două parteneriate public-private, unul încheiat între OMV, grupul OMV Petrom şi Federaţia Română de Schi Biatlon. Cel de-al doilea, care a avut ca obiect construirea centrului de sărituri cu schiurile de la Râşnov a fost încheiat între OMV şi OMV Petrom, Federaţia Română de Schi Biatlon, Primăria oraşului Râşnov, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului.

Gimnastica
OMV Petrom finanţează cu 2,5 milioane euro pregătirea lotului naţional de gimnastică feminină în vederea participării la Olimpiada de la Rio din 2016 şi programul „Ţară, ţară, vrem campioane” pentru atragerea copiilor către practicarea gimnasticii și sprijinirea lor în primii ani de antrenament. Finanțarea pentru lotul național de gimnastică feminină vizează, printre altele, asigurarea de condiții optime pentru pregătire atât pentru gimnaste, cât și pentru personalul tehnic și administrativ (nutriție, sănătate și educație), precum și achiziționarea de aparatură sportivă specială. Proiectul se derulează în cadrul unui parteneriat public-privat între OMV Petrom, Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Municipiului București, Federația Română de Gimnastică și Fundația „Casa Campionilor”, fiind vizate măsuri pentru perioada 2014-2016.

OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de 66 milioane bep. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,2 milioane tone anual şi deține o centrala electrica de înalta eficienta de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

În ultimii 9 ani, investiţiile pentru modernizarea şi consolidarea OMV Petrom s-au ridicat la circa 10 miliarde euro. Anual, impactul direct, indirect şi indus al OMV Petrom în PIB-ul României este de circa 5%.

Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. În această perioadă, compania a alocat peste 40 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală. „Ţara lui Andrei” este principala platformă de implicare în comunitate.