Duelul Viorilor ajunge la Craiova pe 27 septembrie

Acasa/COMUNICATE DE PRESA/arta / cultura / entertainment/Duelul Viorilor ajunge la Craiova pe 27 septembrie

Prima confruntare din cadrul Duelului Viorilor a avut loc la Braşov_foto_Virgil Oprina513Turneul Duelul Viorilor a străbătut deja trei oraşe urmând ca, pe 27 septembrie, spectatorii din Craiova, oraşul natal al violonistului Liviu Prunaru, să se bucure de o competiţie a sunetului şi armoniei, a două viori de colecţie Stradivarius şi Guarneri şi a doi artişti de talie internaţională care le mânuiesc cu măiestrie: Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, arbitraţi de pianistul Horia Mihail. Cea de-a treia ediţie a turneului naţional ”DUELUL VIORILOR” are loc între 23 septembrie şi 4 octombrie în 8 oraşe din România.

   „A fost special în fiecare oraş, dar cu atât mai mult la Craiova, acasă la mine, unde în sală erau multe feţe cunoscute. Am simţit că interpretez pentru familie, pentru prieteni. Este întotdeauna o mare bucurie să cânt în ţara mea” declara Liviu Prunaru după recitalul de la Craiova din cadrul celei de-a doua ediţii a turneului.

Mii şi mii de spectatori au venit să asiste la cele două ediţii precedente ale turneului Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri şi au constatat că, atunci când arcuşurile s-au încrucişat, rezultatul a fost unul atât de frumos şi melodios, sunetul atât de pur şi cristalin, măiestria celor doi violonişti atât de mare, încât practic iubitorii muzicii de calitate au fost singurii câştigători. Publicul a fost cel care a umplut până la refuz sălile, care peste tot a primit artiştii ca pe adevărate vedete şi tot el cel care şi-a dorit şi o a treia rundă.

Despre arme şi combatanţi se ştiu deja destule, dar cea de-a treia bătălie din sălile de concert va fi consemnată astfel:

ARMELE :

Vioara Stradivarius „Pachoud” construită de celebrul lutier italian în 1694, instrument pus la dispoziţia lui Liviu Prunaru de vestita orchestră Royal Concertgebouw – Amsterdam.

Vioara Guarneri del Gesu „Catedrala”, datată 1731, instrument pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu şi care este pusă la dispoziţia violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul naţional ”George Enescu”, în patrimoniul căruia se află.

COMBATANŢII :

Liviu Prunaru, un artist de talie internaţională. I-a avut profesori pe Alberto Lysy (cu care a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea « Dublul concert » de Bach) şi pe violonistul Yehudi Menuhin (fost elev al lui George Enescu). Este concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, cotată drept una dintre cele mai bune din lume. Cariera sa solistică internaţională în plină ascensiune cuprinde colaborări cu cele mai importante orchestre din lume, precum London Philarmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre

National de Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena ş.a. Un număr mare de premii internaţionale, participări la festivaluri şi înregistrări audio se adaugă palmaresului său.

Gabriel Croitoru, prof. univ. dr la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii « Paul Constantinescu » din Ploieşti şi membru al Cvartetului de Stat « Transilvan » – Cluj-Napoca. A cântat ca solist alături de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla, Cannes ş.a. Distincţii de prestigiu obţinute stau dovadă a talentului violonistului român : Premiul al III-lea la Concursul « N. Paganini » – Genova (Italia), Premiul special al juriului la Concursul « Fritz Kreisler » – Viena (Austria), Premiul al II-lea la Concursul Internaţional « Zino Francescatti » – Aix-en Provence (Franţa) ş.a.

ARBITRUL :

targ online de nunti, botezuri si alte evenimente
NuntiBotezuriCumetrii.ro

Pianistul Horia Mihail, un muzician al cărui rafinament transpare din fiecare apariţie în concert sau recital, este unul din cei mai apreciaţi pianişti români ai generaţiei sale. În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară, fiind totodată solist al Filarmonicii din Braşov, dar şi în turnee în ţară sau străinătate. De-a lungul timpului a susţinut peste 2000 de recitaluri şi concerte în 18 ţări, pe patru continente. În ultimii ani, Horia Mihail a susţinut mai multe proiecte naţionale de anvergură muzicale, solistice sau de muzică de cameră, cu impact cultural dar şi social precum Pianul călător (www.pianulcalator.ro), Flautul de aur (www.flautuldeaur.ro), Vioara lui George Enescu la sate (www.vioaraluienescu.ro) şi, bineînţeles Duelul viorilor (www.duelulviorilor.ro).

PROVOCAREA este de fapt repertoriul dens, atractiv, spectaculos şi dificil:

Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) –„Meditaţie” pentru vioară şi pian op. 42 nr. 1

Pablo de Sarasate (1844-1908)– Dans spaniol nr.8 op.26

Saint-Saens (1835-1921) – Ysaye (1858-1931) – Studiu în formă de vals

„Ciocârlia” – prelucrare folclor de Grigoraş Dinicu

Liviu Prunaru – vioară şi Horia Mihail :

Nicolo Paganini (1782-1840) – „Cantabile şi Vals” op.19 pentru vioară şi pian

Manuel de Falla (1876-1946) – Kreisler (1875-1962) – „Dans spaniol” („La vida breve”)

Richard Wagner (1813-1883) – „Albumblatt” („File de album”) : „Romanze” pentru vioară şi pian

Henry Wieniawski (1835-1880) – ”Souvenir de Moscou” pentru vioară şi pian

Gabriel Croitoru – vioară şi Liviu Prunaru – vioară

Charles de Beriot – Grand Duo Concertant no.3 pentru doua viori

Liviu Prunaru – vioară, Gabriel Croitoru – vioară şi Horia Mihail – pian

Christian Sinding – Serenada no. 2 op 92 pentru doua viori si pian

DATELE ŞI LOCURILE în care se va da ‘’lupta’’:

23 SEPTEMBRIE, Braşov, Sala Patria, ORA 20.30

24 SEPTEMBRIE, Târgu Mureş, Palatul Culturii, ora 19.00

25 SEPTEMBRIE, Turda, Teatrul Municipal, ora 19.00

27 SEPTEMBRIE, Craiova, Sala Filarmonicii, ora 19.00

28 SEPTEMBRIE, Piteşti, Casa de Cultură, ora 19.00

30 SEPTEMBRIE, Iaşi, Opera Naţională Română, ora 19.00

01 OCTOMBRIE, Bacău, Ateneu, ora 19.00

04 OCTOMBRIE, Bucureşti, Sala Radio, ora 19.00

Biletele se pot achiziţiona de la casele de bilete ale sălilor în care se vor desfăşura recitalurile, iar în Bucureşti şi prin www.bilete.ro. Informaţii suplimentare pe www.duelulviorilor.ro.

Toate concertele încep la ora 19 cu excepţia celui de la BRASOV, care va începe la 20.30.

Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo

Proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional

Partener principal: Muzeul naţional „George Enescu”

Coproducători: Radio România Regional şi TVR 2

Sponsori: Sense, JTI, Veka, Kronospan, Zamfirescu, Racoţi, Predoiu – Attorneys at law

Transportat de DACIA

Parteneri : Orchestrele şi Corurile Radio, Societatea de Muzică Veche, Grand Hotel Traian, Hotel Pantex, Hotel Continental Târgu Mureş. Chez Marie, Athenee Palace Hilton

Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Filarmonica de stat din Braşov, Filarmonica de stat din Tg. Mureş, Asociatia “REI CULTURAE FAUTORES” Turda,Teatrul Municipal Turda, Primăria din Turda, Filarmonica „Oltenia” Craiova, Filarmonica de stat din Piteşti, Opera Naţională Română din Iaşi, Filarmonica din Bacău

Nunta/Botez/Petrecere..? Hai la Targ!

Go to Top