window.dataLayer = window.dataLayer || []; function gtag(){dataLayer.push(arguments);} gtag('js', new Date()); gtag('config', 'UA-127554769-2');
  • După 25 de ani. Fenomenul Piaţa Universităţii amintit în 10 zile de Radio România Cultural

După 25 de ani. Fenomenul Piaţa Universităţii amintit în 10 zile de Radio România Cultural

Radio România Cultural marchează, în perioada 8-18 iunie, 25 de ani de la Fenomenul Piaţa Universităţii prin dezbateri la Timpul Prezent şi printr-o serie de documentare originale Storymania.

„Mai bine haimana,/Decît trădător,/Mai bine huligan,/Decît dictator,/Mai bine „golan”,/Decît activist,/Mai bine mort,/Decît comunist!” Vă mai amintiți de Imnul Golanilor? El va râmâne pentru totdeauna legat de fenomenul Piața Universității care, dincolo de miza politică, a reprezentat un spațiu boem unde scriitori, filosofi, muzicieni, actori, plasticieni, arhitecți, regizori și-au găsit un loc al creativității spontane. În GOLANIA, zona liberă de neocomunism, erau pancarte, un ecran de proiectie, afișe, graffitti-uri, confectionate de studenții de la Arhitectură, un balcon unde se țineau discursuri, se citeau liste cu revendicări, apăreau intelectuali și dizidenți care creditau, prin simpla lor prezență, manifestația maraton.

Fenomenul Piața Universității a fost o stare de spirit, la care au aderat personalități din lumea întreagă: EUGENE IONESCO s-a autodeclarat „academician golan”, ALEXANDRU PALEOLOGU care era atunci ambasadorul României în Franța s-a autonumit ” Ambasador al Golanilor „, chiar și foarte cunoscuta calugăriță misionară Maica Tereza transmitea un mesaj de solidaritate cu Piața Universitații.

Piața Universității a fost, în primăvara lui 1990, sediul protestatarilor care se opuneau noului regim condus de Ion Iliescu. Acesta a cîștigat, cu un scor zdrobitor, alegerile din 20 mai, primele alegeri libere. În noaptea de 12-13 iunie forțele de ordine încep să intervină pentru a-i evacua din Piața Universității pe ultimii manifestanți. În 14 iunie mii de mineri, în frunte cu Miron Cozma, au venit în București și au devastat sediile partidelor de opoziție, au bătut manifestanți anti-comuniști și simpli trecători. Bilanțurile oficiale ale zilelor de 13-15 iunie 1990 vorbesc despre 6 morți și sute de răniți, asociațiile victimelor mineriadelor susțin că e vorba de mai mulți. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să continue investigațiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990 și să găsească vinovații.

În săptămîna 8-11 iunie la „Timpul prezent” discutăm despre fenomenul Piața Universității și mineriada din iunie 1990, împreună cu invitații noștri, între care îi amintim pe istoricii Clara Mareș, Alin Rus, scriitorul și antropologul Florin Dumitrescu. În fiecare zi, de luni pînă joi, de la 11.30 la 12.00. Realizatori: Adela Greceanu și Matei Martin.

Sfertul de secol trecut de la Fenomenul Piaţa Universităţii va fi marcat şi în săptămâna 15-18 iunie prin patru documentare originale difuzate de radio România Cultural în cadrul liniei Storymania.

Go to Top