Electronic Arts (NASDAQ:EA) AT&T* (NYSE:T) și WarnerMedia au anunțat tranzacția de achiziție a studioului de dezvoltare jocuri pentru terminale mobile, Playdemic Ltd., în cadrul căruia a fost creat jocul Golf Clash. Conform termenilor acordului, EA va achiziționa Playdemic pentru 1.4 miliarde de dolari, cu plata în numerar.

Playdemic este o companie de jocuri pentru terminale mobile înființată în 2010, cunoscută pentru Golf Clash, popularul joc câștigător de premii. Golf Clash este disponibil pe iOs, Android și Facebook și le permite utilizatorilor să concureze între ei, în timp real, indiferent de regiunea în care se află. Golf Clash este unul dintre jocurile care conduc topurile din Statele Unite ale Americii și Regatul Unit, fiind descărcat de peste 80 de milioane de ori la nivel global. Jocul a primit numeroase distincții, precum premiul BAFTA Games pentru Jocul Mobile al Anului (2018), Mobile Games Awards – Jocul Anului (2018), PocketGamer.Biz Jocul Anului (2017) și premiul pentru Jocul Anului din partea Asociației Independente a Dezvoltatorilor de Jocuri (TIGA) în 2017.

„Ne-a făcut plăcere să colaborăm cu echipa talentată din cadrul Playdemic, întrucât aceștia au dezvoltat Golf Clash la un nivel peste așteptările noastre, transformându-l într-un joc cu o longevitate impresionantă. Deși respectăm foarte mult echipa Playdemic, decizia de cesiune face parte din strategia noastră de a dezvolta jocuri bazate pe francizele Warner Bros.”, a declarat David Haddad, Președinte al Warner Bros. Games.

„Playdemic e o echipă de inovatori adevărați și ne bucurăm că ni se alătură în cadrul familiei Electronic Arts. Pe lângă succesul Golf Glash, talentul, tehnologia și experiența echipei Playdemic se vor îmbina foarte bine cu echipele și suita de proprietăți intelectuale ale Electronic Arts. Acesta reprezintă următorul pas al strategiei noastre de a extinde portofoliul nostru de jocuri inspirate de sport și de a accelera creșterea în zona de terminale mobile, pentru a ajunge la mai mulți jucători din întreaga lume cu mai multe jocuri și conținut cât mai ofertant.”, a menționat Andrew Wilson, CEO Electronic Arts.

Achiziția Playdemic face parte din strategia EA de creștere în zona mobile, bazată în principal pe livrarea de noi experiențe pentru rețeaua globală EA de aproximativ jumătate de miliard de utilizatori. Portofoliul și talentele Playdemic reprezintă o completare importantă a motorului de creștere EA în zona de jocuri pentru terminale mobile. Această achiziție va contribui la dezvoltarea portofoliului mobile al EA, care include peste 15 servicii live de top pentru genuri de jocuri din ce în ce mai populare, precum lifestyle, casual, sports și mid-core.

Echipa de la conducerea Playdemic lucrează împreună încă din 2014, având o expertiză considerabilă în jocuri pentru terminale mobile și un palmares de jocuri de succes. Expertiza Playdemic în dezvoltarea de jocuri mobile apreciate de utilizatori din întreaga lume, alături de portofoliul de top de licențe și drepturi de utilizare ale proprietății intelectuale deținut de EA, va duce la oportunități de a extinde mecanica de tip clash și către alte francize de jocuri, cât și oportunități de dezvoltare în materie de experiențe de joc disponibile terminalelor mobile.

„Am înființat Playdemic concentrându-ne pe experiențe de joc inovatoare și extrem de antrenante. Succesul cunoscut cu Golf Clash a fost o validare a abordării noastre, demonstrând totodată și capacitatea echipei noastre extrem de talentate de a dezvolta și de a opera la un nivel înalt în zona jocurilor pentru terminale mobile. Faptul că ne alăturăm EA, una dintre cele mai de succes companii de jocuri din lume, e un pas important în parcursul nostru și ne bucurăm că vom continua să dezvoltăm atât Golf Clash cât și noi jocuri, în cadrul familiei EA.”, a menționat Paul Gouge, CEO Playdemic.

Prețul tranzacției este supus unor condiții uzuale și va fi achitat numerar la ora închiderii, fiind reținut de AT&T. Tranzacția este supusă aprobărilor uzuale de reglementare. Portofoliul Warner Bros. Games rămas este inclus în tranzacția recent anunțată WarnerMedia-Discovery și va face obiectul companiei de media și entertainment după finalizarea tranzacției.

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™, Plants vs. Zombies™ și F1™.

Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA SPORTS, Ultimate Team, Battlefield, Need for Speed, Apex Legends, The Sims și Titanfall sunt mărci Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 sunt proprietatea deținătorilor mărcii și este utilizată cu permisiunea lor.

 Despre Warner Bros. Games

Warner Bros. Games este un producător mondial, dezvoltator, licențiator și distributor de jocuri video pentru toate platformele, inclusiv console, dispozitive portabile, terminale mobile și PC atât pentru mediul intern cât și pentru titlurile din partea terțiară. Mai multe informații despre Warner Bros. Games sunt disponibile la www.warnerbrosgames.com.

 Despre AT&T

AT&T Inc. (NYSE:T) este lider global în materie de telecomunicații, media, entertainment și tehnologie. Utilizatorii și companiile însumează peste 225 de milioane de abonamente lunare ale serviciilor AT&T. AT&T Communications livrează entertainment către peste 100 de milioane de consumatori din Statele Unite ale Americii, atât prin intermediul telefoanelor mobile cât și prin broadband. Mai mult, oferă conectivitate high-speed extrem de sigură și soluții smart pentru aproximativ 3 milioane de utilizatori. WarnerMedia este o companie lider de media și entertainment care crează și distribuie conținut premium popular către audiențe globale prin intermediul brand-urilor consumer precum: HBO, HBO Max, Warner Bros., TNT, TBS, truTV, CNN, DC Entertainment, New Line, Cartoon Network, Adult Swim și Turner Classic Movies. Xandr, acum parte a Warner Media, oferă specialiștilor în marketing soluții inovatoare și relevante de publicitate adresate consumatorilor și conținut video premium prin intermediul platformei aferente.

Produsele și serviciile AT&T sunt oferite de companii subsidiare sau afiliate AT&T Inc, sub umbrela AT&T. Mai multe informații sunt disponibile la about.att.com. © 2021 AT&T Intellectual Property. Toate drepturile sunt rezervate. AT&T, logo-ul Globe și alte trademark-uri reprezintă proprietate intelectuală a AT&T sau a companiilor afiliate. Alte titluri menționate aici reprezintă proprietatea deținătorilor mărcii și vor fi utilizate cu permisiunea lor.