Enescu, triumfător la Royal Festival Hall

Acasa/COMUNICATE DE PRESA/arta / cultura / entertainment/Enescu, triumfător la Royal Festival Hall

Enescu, triumfător la Royal Festival Hall

Unul dintre cei mai faimoși dirijori ai momentului se apropie pentru a patra oară de pupitru, trecând printre muzicienii care salută publicul în picioare. Royal Festival Hall răsună de aplauze de minute în șir. Vladimir Jurowski ridică deasupra capului partitura „Simfoniei a III-a” enesciene stârnind un nou val de ovații, la capătul unei seri în care George Enescu s-a reîntors triumfal pe una dintre cele mai încărcate de istorie scene de concerte din lume.

Puțin mai târziu, maestrul Jurowski își face apariția la recepția oferită de Ambasada României și Institutul Cultural român de la Londra, cu sprijinul Invitation Romania Travel. Aplauzele se reiau, celebrul șef de orchestră fiind imediat invitat să se adreseze celor prezenți. Maestrul Jurowski vorbește cu modestie despre dificultățile de care s-a lovit la descifrarea partiturii enesciene, despre orele îndelungate de studiu și repetițiile istovitoare, dar și despre jubilația de a descoperi în profunzime creația unui mare compozitor pe nedrept neglijat de circuitele concertistice internaționale ale ultimelor decenii. „La 60 de ani de la moarte, cred că a venit în sfârșit timpul lui Enescu”, spune cu voce sigură șeful London Philharmonic Orchestra, „și mai cred că el poate deveni compozitorul secolului 21”. Carismaticul muzician evocă apoi întâlnirea sa cu opera enesciană la invitația Festivalului Internațional “George Enescu” de a lua parte la ediția din anul 2013. „Ar fi fost păcat să cântăm această lucrare doar o singură dată”, adaugă maestrul, “era firesc să o aducem și la Londra. Mă bucură foarte mult reacția publicului din această seară, cu atât mai mult cu cât pentru majoritatea spectatorilor era o lucrare necunoscută. La fel cum m-am bucurat și de succesul „Octetului pentru coarde” al lui Enescu cântat de Ansamblul Cameral al LPO la Institutul Cultural Român”.

Concertul din 7 februarie 2015 de la Southbank Centre a încheiat „Luna Enescu la Londra” – un amplu program de evenimente construit în jurul premierei britanice a „Simfoniei a III-a” oferite de London Philharmonic Orchestra ca urmare a participării orchestrei, în urmă cu doi ani, la Festivalul „Enescu” de la București. Programul „Lunii Enescu”, cea dintâi colaborare de acest fel în domeniul promovării creației enesciene peste hotare, a fost inițiat de către ICR Londra și organizat împreună cu Ambasada Românei, Festivalul Internaţional „George Enescu”, Muzeul Naţional „George Enescu”, Radio România și revista „The Gramophone”, cu sprijinul Invitation Romania Travel. Pe lângă concertul Ansamblului Cameral al LPO de la sediul ICR Londra, deschis cu un solo de vioară de maestrul Remus Azoiței, programul a mai cuprins încă un concert cameral, „Duelul viorilor” cu Gabriel Croitoru și Liviu Prunaru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, o expoziție fotografică despre viața marelui compozitor și o dezbatere despre Enescu-umanistul, la care au participat specialiști în moștenirea muzicală enesciană și promovarea acesteia din Marea Britanie și România.

Printre cei peste 2000 de melomani care au aplaudat sâmbătă seara admirabila performanță a London Philharmonic Orchestra s-au numărat Timothy Walker, directorul London Philharmonic Orchestra, Sir Noel Malcolm, cel mai important enescolog britanic, Martin Anderson, editorul lui Enescu în Marea Britanie, Marshall Marcus, directorul European Union Youth Orchestra, critici de specialitate, membri ai Camerei Lorzilor și ai corpului diplomatic, dar și nume cunoscute ale diasporei românești din capitala britanică, precum Sir George Iacobescu, Nicolae Rațiu, Andrew Popper, violonistul Remus Azoiței, pianista Anda Anastasescu, actrița Anamaria Marinca, pianistul Sergiu Tuhuțiu, pianista Alexandra Dăriescu. A fost de asemenea prezent, ca invitat din țară, Mihai Constantinescu – directorul Festivalului Internațional „George Enescu”, căruia i se datorează turneul bucureștean din 2013 al London Philharmonic Orchestra.

La recepția de după concert, a luat cuvântul și ES dr. Ion Jinga, unul dintre susținătorii cei mai fermi ai proiectului, care a arătat că întreaga serie de evenimente a „Lunii Enescu”, care a culminat prin seara de la Royal Festival Hall, „a fost o celebrare a unui mare muzician, dar și a unui om deosebit, plin de generozitate, a unui constructor de instituții culturale, a unui democrat care nu a abjurat de la acest crez nici când a fi democrat putea trece drept o crimă, a unui patriot care a contribuit, cu talentul și renumele său, la reputația României, mai ales în momentele istorice cele mai dificile”. Ambasadorul Jinga și-a exprimat, în încheiere, convingerea că premiera de la Royal Festival Hall a însemnat un moment important în recunoașterea internațională a operei simfonice a lui Enescu și și-a arătat mulțumirea de a-l fi auzit pe Vladimir Jurowski promițând că va continua el însuși eforturile de a face opera marelui compozitor român cât mai cunoscută. Dorian Branea, directorul ICR Londra, a arătat că programul „Lunii Enescu”, pregătit de aproape un an, a urmărit, pe lângă obiectivele evidente, să consacre o nouă formulă de promovare internațională a operei și personalității lui George Enescu. „Acest program a instituit, în opinia mea, un model de promovare internațională a marelui nostru compozitor: un dirijor celebru și o orchestră de prim rang cântă Enescu la București la invitația Festivalului Internațional „George Enescu”. Concertul e reluat apoi într-una dintre capitalele globale ale culturii. Institutului Cultural Român construiește în jurul acestui eveniment un întreg program de promovare pentru a crea cât mai multe reverberații. Iată formula londoneză al cărei succes ne-a depășit nouă înșine așteptările”, a spus Dorian Branea.

Go to Top