EUROPAfest a pregătit o producție de excepție pentru celebrarea Zilei Internaționale a Jazz-ului. Un concert cu artiști din 4 țări pe scena Sălii Auditorium. Au fost alese cele mai bune 4 trupe ale ediției precedente: ALESSIO MAGLIARI TRIO | Italia: Alessio Magliari – pian, Gianmarco De Nisi – tobe, Giordano Panizza – contrabas, invitată: Joanna Sobowiec-Jamiol | Polonia – voce, LUKAS WÖGLER QUARTETT | Germania: Lukas Wogler – saxofon, Moritz Langmaier – pian, Erik Biscalchin – contrabas, David Giesel – tobe, VITTORIO CUCULO GROUP | Italia: Vittorio Cuculo – saxofon, Enrico Mianulli – contrabas, Massimo Di Cristofaro – tobe, Danilo Riccardi – pian, invitată: Chiara Lucchini – voce. INTERMODULATION | Austria: Tobias Faulhammer – chitară, Maximilian Tschida – pian.

Link eveniment: https://www.youtube.com/watch?v=rG08bIt1cTg

Luigi Gageos, directorul EUROPAfest declara: „Ne bucurăm să ne alăturăm celor aproape 200 de țări care sărbătoresc International Jazz Day în fiecare an. Ziua Internațională a Jazz-ului e o zi a bucuriei, a unității în diversitate, a libertății muzicale, o zi în care jazz-ul e sărbătorit în toate formele sale. De peste 20 de ani ne asumăm rolul de promotori ai acestui gen muzical în România, organizăm festival și concerte de jazz, realizăm în cadrul EUROPAfest cel mai puternic concurs de jazz din țară – Bucharest International Jazz Competition, considerat de specialiști în top 3 din Europa. Acesta se bucură de vizibilitate internațională ridicată, fiind considerat evenimentul muzical din România cu cea mai mare prezență în mediul online. Nu în ultimul rând educăm gustul tinerilor care se pot regăsi în jazz, pot să se exprime prin jazz sau simplu, pot să-l descopere și să-l iubească. Tuturor celor îndrăgostiți de jazz sau care vor să-i deslușească tainele le spunem că-i așteptăm cu jazz de calitate din 24 de țări la EUROPAfest#29, în perioada 1-9 iulie .”

Toate noutățile și informațiile referitoare la festival vor fi comunicate online in curand.

www.EUROPAfest.ro, www.jazzfest.ro  și pe paginile de social media EUROPAfest – Facebook, Instagram, Twitter.

An de an, începând cu 2011, la data de 30 aprilie se celebrează Ziua Internaţională a Jazz-ului, desemnată de UNESCO. Cu această ocazie sunt programate în toată lumea concerte şi evenimente conexe dedicate jazz-ului – jam session-uri, ateliere, conferințe etc.

International Jazz Day aduce împreună muzicieni profesionişti şi pasionaţi ai acestui gen muzical pentru a promova dialogul între culturi, diversitatea, demnitatea umană şi pacea.