Daca pana acum v-am divulgat nume sonore ca Suie Paparude si David Deejay&Dony, ce vor urca pe scena Galei Balurilor 2010 alaturi de cele mai frumoase Miss Boboc ale promotiei 2009-2010, a venit timpul sa mai alungam din mister si sa anuntam cine sunt cei carora le revine dificila, dar placuta sarcina de a juriza marele concurs Miss Boboc Bucuresti! Morris, Missy Crissy si Oana Craioveanu, detinatoarea titlului Miss Most Beautiful Romania 2009, se vor afla la masa juriului alaturi de Andreea Georgescu si Adrian Popita, campionii Romaniei la Salsa 2009-2010 si reprezentanti ai sponsorilor si partenerilor media ai mega-evenimentului.

Cei opt membrii ai juriului au avut ocazia sa le cunoasca pe cele 28 de concurente in cadrul „Prezentarii private pentru juriu”, ce s-a desfasurat ieri la Jet Set Caffee. Intr-un mediu intim, concurentele au reusit sa impresioneze juriul atat prin frumusetea lor, cat si prin raspunsuri originale la intrebari legate de problemele tinerilor, familie, scoala si prieteni.

„Rolul prezentarii private a fost acela de a permite fetelor sa se faca cunoscute dincolo de aspectul fizic, iar juriului sa se familiarizeze cu cele 28 de concurente, astfel incat decizia finala sa fie una corecta si argumentata. Nu s-au acordat note, acestea se vor acorda in cadrul mega-evenimentului de sambata, insa juriul a luat constiincios notite si a incercat sa cunoasca cat mai bine fiecare concurenta. Ce ne bucura este ca atat membrii juriului, cat si concurentele, s-au simtit extraordinar la prezentarea privata: au relationat, s-au amuzat si au creat o atmosfera destinsa, care a alungat pana la final emotiile tuturor”, afirma Daniela C. Nataletu, PR Consultant Gala Balurilor 2010.

Cei opt membrii ai juriului sunt: Morris, artista R&B Missy Crissy, Miss Most Beautiful Romania 2009 Oana Craioveanu, campionii Romaniei la salsa 2009-2010 Andreea Georgescu si Adrian Popita, Silvia Chindea – managing partener Soap Mill, Mihai Popescu – project manager 220.ro si Oana Craioveanu – reprezentant Best Models.

Pe toti acestia ii veti intalni sambata, 22 mai, la Jet Set Events Hall, la mega-evenimentul Gala Balurilor 2010!

Partenerii: Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti si Consiliul Municipal al Elevilor
Parteneri media: KISS TV si KISS FM (www.kissfm.ro), Sapte Seri, www.viatadeliceu.ro, revista Bravo (www.bravonet.ro), Teen Press (www.teenpress.ro), www.220.ro, revista Bravo Girl, Status Pimp, www.muzicabuna.ro, www.port.ro, www.calificativ.ro, www.referat.ro, www.presainblugi.com, www.myjob.ro, www.bloguri.myjob.ro, www.okazii.ro, www.calendarevenimente.ro, www.diseara.ro.
Sponsori: Bruno Banani, MaxFactor, Hollywood Multiplex, Laser Maxx, SoapMill, Daniel Photography, Waterpark, Kaya Studio, Il Makiage, Outwear, Oriflame, Best Models, Solo Baila, One Beat Studio, Wedding Phoria.

dana@galabalurilor.ro
www.galabalurilor.ro