Arhitectura tradiţională în Geoparcul Platoul Mehedinţi

Asociația Mișcarea pentru Acțiune și Inițiativă Europeană (MAIE) vă invită sâmbătă, 20 septembrie 2014, ora 18:00, la vernisajul expoziţiei “Arhitectura tradiţională în Geoparcul Platoul Mehedinţi”. Evenimentul va avea loc în Castelul de Apă din Drobeta Turnu Severin.

Expoziția prezintă fotografiile realizate de patru tineri arhitecți: Simona Meilescu, Mihaela Fiscuci, Horia Lupan și Adrian Șandor. Aceștia au avut ca interes arhitectura tradițională, ca expresie a modului de viață, a tradițiilor culturale, a simplității și frumuseții satului romînesc.

Prin portretele locuitorilor și prin multitudine de imagini rurale – case, obiective naturale și monumente istorice, expoziția surprinde evoluţia Geoparcului Platoul Mehedinţi, un loc unic în România.

Expoziția face parte din proiectul cu același nume, realizat de asociația MAIE cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. Scopul proiectului este promovarea și protejarea elementelor de arhitectură tradițională identificate, în vederea dezvoltării durabile și armonioase a Geoparcului. La baza proiectului se află o cercetare de teren în cele trei comune, propuneri de restaurare și măsuri de păstrare a specificului local, totul materializându-se prin această expoziție, un album de fotografii, un ghid de recomandări, site-ul www.arhitectura-gpmh.ro.

În perioada 29 septembrie – 10 octombrie 2014, expoziţia “Arhitectura tradiţională în Geoparcul Platoul Mehedinţi” va fi prezentă la Muzeul Național al Țăranului Român din București, sala Acvariu.

Partenerii proiectului: Muzeul Național al Țăranului Român, Primăria Balta, Primăria Ponoarele, Primăria Isverna

Partenerii media: Igloo.habitat&arhitectură, Revista Zepellin, Atelierul de proiectare, A.R.T.A – Revista Română a Tinerilor Arhitecți, Radioteleviziunea Severin. Tele2Drobeta, Radio Galaxy, Datina TV

Asociația “Mişcarea pentru Acţiune şi Iniţiativă Europeană” este o organizație non-guvernamentală, ce are ca scop sprijinirea dezvoltării economice și culturale a României prin promovarea valorilor și principiilor europene. Proiectele M.A.I.E sunt realizate pentru şi împreună cu tinerii deoarece considerăm că aceştia sunt o sursă de inspiraţie şi energie, un catalizator al transformării României într-o ţară modernă şi prosperă.

Asociația MAIE dorește să ofere tinerilor profesioniști spațiul în care pot să creeze și să își prezinte operele, precum și posibilitatea dezvoltării competențelor creative.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, vă invităm să vizitați www.arhitectura-gpmh.ro și www.maieuropean.ro.