În urma extinderii epidemiei virale cu Covid-19 şi a recomandărilor oficiale în privinţa luării de măsuri de prevenţie, Filarmonica „George Enescu” anunţă reprogramarea tuturor concertelor din perioada 10-22 martie 2020. În absenţa unei aprobări din partea DSP, siguranţa sănătăţii publice în spaţiile Ateneului Român nu poate fi garantată. Filarmonica îşi cere scuze publicului şi va aduce la cunoştinţa acestuia modificările ulterioare ale programării concertelor. Biletele deja achiziţionate îşi păstrează valabilitatea. La cerere, sumele aferente biletelor vor fi returnate.