Fonduri Regio pentru echipamente de intervenţie în situaţii de urgenţăAsociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Situaţii de urgenţă Sud Muntenia”, în calitate de beneficiar, a semnat al doilea contract de finanţare, în cadrul Axei prioritare 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”, Domeniul major de intervenţie 3.3 „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă”.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 21.560.000,00 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 18.326.000,00 lei, 2.802.800,00 lei reprezintă  fonduri de la bugetul naţional, iar 431.200,00 de lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Prin implementarea acestui proiect se va îmbunătăţi calitatea serviciilor pentru siguranţă publică şi asistenţă medicală în situaţii de urgenţă şi dezastre majore, urmărindu-se astfel sprijinirea unei dezvoltări economice şi sociale durabile şi echilibrate teritorial, la nivelul Regiunii Sud Muntenia, prin creşterea gradului de siguranţă a populaţiei, indiferent de localizarea aşezămintelor umane. În urma acestui proiect se vor achiziţiona 6 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de 9000 l, 6 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de 7000 l, 1 autospecială pentru intervenţii la înălţime şi un sistem de echipamente descarcerare pentru autospecială pentru intervenţii la accidente colective şi calamităţi, care va duce la reducerea timpului de intervenţie de la 44 minute la 27 minute în zonele rurale, iar în zonele urbane de la 22 minute la 13 minute.

 ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.