Pe adresa presedintelui FRF, Mircea Sandu, a sosit o scrisoare semnata de presedintele FIFA, Joseph S. Blatter, care exprima impresiile sefului forului fotbalistic mondial si ale membrilor delegatiei FIFA, prezenta la inaugurarea oficiala a Complexului Sportiv al FRF de la Buftea, din ziua de 6 septembrie a.c.
Iata, mai jos, continutul scrisorii:

Domnule Presedinte, draga prietene,

Delegatia FIFA a revenit la Zurich plina de amintiri de o mare bogatie, dar si de neuitat pe masura, care au intarit o noua prietenie.

Dumneavoastra personal, impreuna cu membrii Comitetului Executiv al FRF si cu toti colaboratorii dumneavoastra, ne-ati intampinat cu bratele deschise, drept care va multumesc din toata inima, in numele intregii delegatii FIFA, dar si in cel al reprezentantului UEFA si al presedintelui ei, prietenul nostru Frantisek Laurinec.

In timpul celor doua zile petrecute in Romania am trait multe momente intense. Ceremoniile de inaugurare a Stadionului National din Bucuresti, marcat de meciul disputat in cadrul preliminariilor EURO 2012 contra Frantei in fata a 55.000 de spectatori, ca si a Centrului Tehnic al FRF de la Buftea, in prezenta prim-ministrului Romaniei, Emil Boc, si a primarilor oraselor Bucuresti si Buftea, dr. Sorin Oprescu si, respectiv, Ion Stoica, au reprezentat, cu certitudine, punctele culminante ale acestei vizite.

Permiteti-mi sa va felicit pentru conceperea si realizarea acestor noi infrastructuri, care, indubitabil, vor contribui la dezvoltarea fotbalului din tara dumneavoastra si vor servi la promovarea in randul tineretului roman a adevaratelor valori ale sportului nostru, cele ale respectului, di